Iohannis, după motivarea CSM în cazul lui Lazăr: "Propunerea de revocare, o eroare"

Iohannis, după motivarea CSM în cazul lui Lazăr: "Propunerea de revocare, o eroare"

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat, joi, după publicarea motivarii avizului negativ al CSM în cazul propunerii de revocare lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general, el reiterând că această propunere este o eroare.

"O să studiez acea motivare. Ce am înţeles până acum din ce s-a vehiculat în public sună foarte corect, iar despre activitatea domnului procuror general am mai spus: este un procuror general care îşi face treaba foarte bine, iar această propunere de revocare mi s-a părut şi mi se pare în continuare o eroare. Aşadar, puteţi să trageţi singuri concluziile a ce va urma în această chestiune", a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.

Raportul ministrului Justiţiei privind activitatea managerială a procurorului general nu respectă dispoziţiile legale în vigoare, standardele internaţionale şi naţionale în materia activităţii Ministerului Public şi contravine direcţiei jurisprudenţiale conturate atât de organismele internaţionale, cât şi de Curtea Constituţională a României, arată Secţia pentru procurori a CSM în motivarea avizului negativ dat în cazul propunerii lui Tudorel Toader de schimbare din funcţie a lui Augustin Lazăr.

Comenteaza