Isterie & ipocrizie ecologistă la Roşia Montană

Isterie & ipocrizie ecologistă la Roşia Montană
Vine cineva cu mine să protestăm pentru a interzice circulaţia în metroul londonez? Planul e simplu: pregătim un ONG şi depunem nişte cereri de finanţare.

Aducem argumente beton: metroul londonez a făcut posibile atentatele în care şi-au pierdut viaţa atâţia oameni. El trebuie închis preventiv pentru a nu se mai întâmpla astfel de atentate. Alt argument solid: metroul londonez a fost săpat într-o zonă unde, precis, dedesubt sunt multe vestigii arheologice care trebuie protejate, avem dreptul să cunoaştem istoria vieţii pe pământurile britanice. S-ar putea să fie chiar o întreagă aşezare romană acoperită de lucrările de la metrou.

 

Apoi, încă un argument foarte solid: metroul londonez, în sine, este, prin vechimea sa, un obiectiv de patrimoniu. Circulând zilnic cu el, milioanele de londonezi ameninţă acest obiectiv. Este clar, metroul londonez trebuie închis de urgenţă. Vom picheta intrările la staţiile metroului, ne vom lega de gardurile palatului Buckingam şi vom cere să înceteze, pentru totdeauna, ameninţarea la adresa vieţii omeneşti şi pângărirea monumentelor istorice în Londra. Vom trimite mailuri la toate organizaţiile din lume, la toate cancelariile europene.Vom merge la televiziuni şi ne vom expune punctul de vedere, îi vom culpabiliza pe toţi cei care merg cu metroul. Vom cere să negociem cu autorităţile, iar eu voi începe negocierea spunând: metroul londonez va mai funcţiona numai peste cadavrul meu!

 

Cum vi se pare planul meu? Probabil că, în termeni realişti, am fi arestaţi în 24 de ore de la începerea protestului şi am fi acuzaţi de atentat la siguranţa naţională britanică. Asta într-un stat cât de cât articulat. La noi, în România, poţi face liniştit acest tip de acţiuni. Poţi veni din Londra şi să ceri interzicerea Dracula Park. Şi cineva să te creadă şi să oprească proiectul. Apoi poţi cere ca România să nu-şi exploateze bogăţiile subterane, să nu se atingă de aurul de la Roşia Montană. Şi autorităţile să te bage în seamă.

 

Ba, mai mult, să reuşeşti să încropeşti şi “un grup de ONG-uri” care să te asculte. Să acuzi autorităţile că se lasă mituite. Evident, să nu aduci nici o probă în acest sens, că doar eşti cetăţean britanic şi nu se atinge nimeni de tine. Iar când e vorba de mediere între opozanţii proiectului şi reprezentanţii lui, să-ţi dovedeşti apetenţa pentru dialog şi flexibilitatea în fraza “Acest proiect se va face numai peste cadavrul meu!”. Activismul verde nu e decât o mască pentru alde Stephanie Roth. Am o dovadă clară că nu e interesată, de fapt, de ecologie. Ea vrea să se oprească Proiectul Minier. Punct.

 

Să se facă numai peste cadavrul ei. Am văzut, în Roşia Montană, ceva ce m-a făcut să mi se întoarcă stomacul pe dos, şi nu sunt chiar un ecologist militant. Am văzut râul Arieş cotropit, de-a lungul său, pe ambele maluri, de tone de gunoi. Peturi, pungi de plastic, hârtii, mizerii însoţesc Arieşul (pe  care isteria ecologistă deja îl plânge, văzându-l purtător de cianuri în viitor) pe zeci de kilometri. Pe traseul pe care vin şi militanţii anti-Roşia Montană. Gunoiul acela e, deja, un dezastru ecologic în toată “splendoarea” lui. Dar militanţilor nu le pasă. Că, dacă le-ar păsa, ar face un gest simbolic şi ar curăţa măcar un kilometru de mal.

 

Şi ar chema televiziunile, cum o fac de obicei, să vadă ce tari sunt. Ar face scandal, ar provoca discuţii. Gunoaiele alea nemaivăzute îi dau de gol pe ecologiştii de cumetrie. Pe ei nu-i doare de asta, îi doare să-şi îndeplinească planul de proteste pentru o nouă finanţare anti-Roşia Montană. Şi-n vremea asta, sub ochii lor vigilenţi unidirecţional, România devine groapa de gunoi a României.

 

Comenteaza