Izolat

Izolat
Să fie vorba de incompetenţă? De lipsă de experienţă? De lipsă de interes? Sau, pur şi simplu, de lipsă de valoare? Întrebări ale căror răspunsuri ar putea lămuri, chiar şi parţial, eşecul Universităţii Cluj în meciul cu Drobeta.

Doar că răspunsurile vor veni cine ştie când, poate prea târziu. Povestea de acum un an, când “U” nu se adapta la Liga I, se repetă şi acum. Pesemne, şi acomodarea cu Liga a II-a necesită ceva timp. Şi răbdare. Multă sau puţină, asta doar conducătorii echipei o ştiu.

Alpar Meszaros şi jucătorii săi s-au făcut de râs sâmbătă. Şi-au bătut joc nu doar de “U”, ci în primul rând de ei. Poate de aceea a şi decis antrenorul să pună lacăt porţilor stadionului. Povara ruşinii e mult prea mare, iar izolarea e cea mai simplă soluţie de a evita presiunea. Mult mai la îndemână decât suportarea unui tir de întrebări incomode, al căror laitmotiv sunt bătaia de joc, ruşinea sau lipsa de valoare. Dar oare cât de bărbătească e această izolare?

PS: Aşa cum amintea colegul meu Rareş Bogdan în ziarul de ieri, acum un an nu am fost de acord să punem presiune pe Adi Falub, întrebându-l public dacă e capabil să conducă “U”. Acum, am aceeaşi părere. Meszaros ne-a demonstrat deja ce poate. Orice întrebare ar fi de prisos.

Comenteaza