La mulţi ani economici, Europa!

La mulţi ani economici, Europa!
Îmi este uşor să ţin minte ziua de 9 mai - Ziua Europei - pentru că este ziua mamei mele.

De aceea, ca în fiecare an, cu justificată mândrie a apartenenţei la diversitate, arborez la casă steagul albastru cu 12 steluţe. Fapt care, în fiecare an, împart vecinii în două categorii: cei care mă întreabă dacă mi-am închiriat şi cu cât casa unei instituţii europene şi cei care nu mă întreabă nimic, dar îşi imaginează lucruri.

Desigur că mecanismul complex care leagă astăzi ţările Uniunii Europene păstrează un pic mai puţin din formularea idealistă a lucrării lui Schumann, o declaraţie care consemna că "pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă", semnalând că "alăturarea naţiunilor europene implică eliminarea opoziţiei seculare dintre Franţa şi Germania" şi că "orice acţiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste două ţări". Dar de fapt atât de mult, pentru că dacă vom citi din nou şi cu atenţie declaraţia, ne va fi clar că la origine mişcarea de alăturare a naţiunilor europene a avut raţiuni pur economice, constituindu-se ca o mişcare economică logică şi necesară care să continue planul Marshall şi care să asigure funcţionarea continentului.
Şi astăzi, la 52 de ani de atunci, cu 27 de ţări membre, cu peste 500 de milioane de oameni logaţi sub steagul albastru cu 12 steluţe şi cu una dintre cele mai inovative economii de pe planetă,

Uniunea Europeană trebuie să răspundă inevitabil la întrebarea pe care i-o punem noi în numele copiilor noştri: "Quo vadis economia?". Ne gândim că sloganul "unitate în diversitate" a avut sens încă de la adoptare, din anul 2000, reflectând ideologia nobilă a Uniunii Europeane, care nu şi-a propus dominare şi impunere de modele, ci convieţuire paşnică şi colaborare între statele membre; mai probabil însă că astăzi, acum în noul ciclu economic, noua ordine mondială generată de globalizare şi de marile dileme financiare ale uber-puterilor, există mai mult sens în pragmaticul "unitate în competiţie economică".

Probabil că cel mai grozav deficit al Uniunii Europene astăzi este deficitul de modele economice blockbuster care s-o propulseze înaintea altor economii. Poate că uniunea, mult prea tânără şi naivă şi de dreaptă, a acceptat de-a lungul anilor mult prea multe reciprocităţi comerciale fără că ea să fie reciprocă, a avut politici economice mai "ne-embargoiste" decât alte mari puteri mondiale şi a creat un model industrial autosuficient bazat pe consumatorul sofisticat şi scump vest-european. De asemenea, mai mult ca sigur că includerea valului 2 şi 3 de ţări a avut consecinţe economice complicate pentru ţările deja existente pentru că a adus la masa rotundă ţări cu economii preţ-competitive, doritoare de a se expansiona pe piaţă comună, deja partenere ale unor economii în afara Uniunii Europene şi populate de consumatori mai puţin sofisticaţi şi mult mai naţionalişti. Dacă este permisă comparaţia, este ca şi când ar fuziona 27 de companii, fiecare cu modelul propriu de afaceri de succes, dar fără că un consiliu comun de administraţie să fi reuşit să creeze un model integrat de business.

Aşa că nu este nici o mirare că reconstrucţia modelului economic european încearcă a se face pregătind propuneri legislative care vizează îngrădirea accesului la pieţele europene pentru companiile din ţările care refuză reciprocitatea comercială şi prin reinventarea roţii consumerismului, un fel de campanie "Buy European". Este interesant de notat paradoxul, o Uniune Europeană care democratic alunecă spre stânga tocmai ca o reacţie a avatarurilor economice, dar se armează cu politici comunitare economice de dreapta - dar asta nu este neapărat rău, dar nu este prea târziu? Pe cine o să trezim la realitate, piaţa americană, care are "Buy American Act" din 2009, piaţa japoneză, care este eminamente naţionalist-tradiţionalistă sau asiaticii continentali, pentru care mărfurile europene intră în categoria de lux şi care oricum au penetrat Europa şi au cucerit-o folosind valoarea ei cea mai de preţ, inovaţia?

Deci e foarte complicat. Economia europeană, ameţită de toropeala propriului sentiment de superioritate, trebuie să alerge după modele noi de creştere. Nursing-ul unei noi generaţii de consumatori naţionalişti? 75 de milioane de consumatori turci şi 45 de milioane de consumatori ucraineni, membri ai comunităţii mai bine mai devreme decât mai târziu? Concentrarea pe ramuri economice hiperinovative, cum ar fi aeronautica, sau mai puţin "elegante", ca de exemplu agricultura? Strămutarea industrială către hiperemergentele Rusia, China şi India, asta dacă ele acceptă şi noi suntem suficient de competitivi? Oricum ar fi, îi doresc ţării mele, Europa, să trăiască vremuri economice interesante. La mulţi ani economici, Europa!

Dragoş DAMIAN

 

 

Comenteaza