Lege promulgată! Incitarea la violenţă, ură sau discriminare pe criteriul opiniei sau apartenenței politice este infracțiune

Lege promulgată! Incitarea la violenţă, ură sau discriminare pe criteriul opiniei sau apartenenței politice este infracțiune

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, modificarea articolului din Codul Penal care stabilește ca infracțiune incitarea la violenţă, ură sau discriminare dacă se adresează criteriului de opinie sau apartenenţă politică.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea art. 369 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal în vederea soluţionării aspectelor ridicate de Comisia Europeană prin scrisoarea suplimentară de punere în întârziere în Cauza 2016/2075 în cadrul procedurii de infringement şi a deficienţelor semnalate de aceasta.

Legea propune eliminarea sintagmei criticate de Comisia Europeană, astfel încât infracţiunea de incitare la violenţă, ură sau discriminare să poată fi reţinută dacă făptuitorul a săvârşit elementul material indiferent dacă acesta a considerat ori nu drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte pe baza criteriilor de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, relatează Agerpres.

„Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, prevede legea.

Comenteaza