Deoarece aproape în acelaşi timp cu prima repriză a meciului Cehia – Elveţia, Hillary Clinton rostea magnificul ei cuvânt de ieşire din cursa pentru nominalizarea democrată la preşedinţia SUA, iar marile televiziuni internaţionale transmiseseră în direct evenimentul, eram tentat să exploatez în comentariu formula: “Uneori, cel mai bun nu câştigă”.
Meciul Cehia – Elveţia, din deschiderea Campionatului European de Fotbal 2008, părea să confirme maxima, cel puţin după prima repriză. Cehii aveau limpede avantajul tehnicii superioare şi al tacticii versate, dar nu puteau străpunge apărarea elveţiană, bine condusă de Senderos şi avându-l în poartă pe merituosul Benario.
Chiar dacă abilitatea neobişnuită a lui Sjonko şi tehnicitatea de artist a lui Koler au pus la încercare vigilenţa disciplinatei echipe a Elveţiei, cehii nu au putut marca. De cealaltă parte, atacul elveţian nu a fost şters, dar i-a lipsit capacitatea finalizării. Abia în minutul 71, Sverkos a înscris inteligent, dintr-o fază ca multe altele, ce nu promitea ceva aparte.
Din acel moment, echipa cehă a câştigat un ascendent, pe care l-a păstrat până la capăt. Cehia a câştigat meritat jocul cu Elveţia şi poate privi cu încredere meciurile următoare. în definitiv, o apărare cu jucători excelent profesionalizaţi, ca Jankulowski, Rosenhal, Ujfalussi, Cseh, şi un atac cu Sjonko şi Koler contează printre cele mai bune ce se pot imagina.
Elveţia va încerca să recupereze punctele pierdute, în meciurile următoare, dar, de fapt, exceptând voinţa, nu are ceva aparte de etalat în fotbalul actual. Spre locurile mai înalte în ierarhia europeană vor înainta alte echipe. Meciul Portugalia – Turcia a început cu încântătoare atacuri portugheze: o combinaţie rară de tehnică, ştiinţă, artă.
Jucătorii turci au reacţionat în partitura binecunoscută: atacuri iuţi, cu combinaţii iscusite, chiar dacă fără orizont al finalizării destul de clar. Turcia are mereu meritul că, venind inevitabil din Răsărit, nu se lasă în letargia Răsăritului şi caută să copieze angajamentul din Vest. în relaţie cu adversarii, Turcia manifestă respect, dar nu complexe.
în faţa unui portar ca Ricardo nu este, totuşi, uşor şi este nevoie de soluţii surprinzătoare; echipei Turciei par să îi lipsească atacanţi capabili de asemenea soluţii. Portugalia şi Turcia erau destinate, datorită multor premise (titrări din trecut, ambiţii legitime, etc.), să se înfrunte fără cruţare. înfruntarea a fost între două echipe valoroase, conştiente de valoarea lor şi de miza jocului, care au practicat un fotbal fără menajamente, dar sportiv. Turcia are, oricum, meritul înaltei motivaţii a jucătorilor – ceea ce este rar în lumea a priori sceptică în care trăim.
Echipa ei a jucat, marea parte a timpului, de la egal la egal cu Portugalia – chiar dacă, graţie lui Cristiano Ronaldo, Carvalho şi Deco, această din urmă echipă are o aură aparte. Petit şi Pepe fac însă greşeli ce pot costa. A venit minutul 61: în vreme ce apărarea turcă a marcat neiertător atacanţii portughezi, din linia ultimă, Pepe, bine servit, a luat pe cont propriu o acţiune şi a finalizat. Portugalia s-a instalat astfel la conducere.
S-a confirmat deocamdată ceea ce spuneam în prima cronică: în multe cazuri, se va impune cine va face mai puţine greşeli. Apărarea turcă a greşit neanticipând atacurile din linia ultimă, Pepe rămânând astfel fără marcajul adecvat. Este însă un fapt: Turcia nu a fost inferioară. Luptele din arenele sportive nu au însă ca scop echitatea, ci victoria proprie. Se poate imagina o viaţă fără luptă, dar nu o luptă fără victoria uneia dintre părţi! Scorul a rămas favorabil echipei Portugaliei şi a fost suplimentat cu încă un gol, în final.
Prezenţa “stelelor” lusitane par să justifice scorul. Numai că, spre deosebire de meciul Elveţia – Cehia, în care consacraţii (Senderos, Koler, Jankulowski) s-au evidenţiat, în meciul Turcia – Portugalia alţii au fost în prim-plan: Kasim, Nani, Emre şi alţii mai puţin cunoscuţi. Cristiano Ronaldo nu este, deocamdată, nici Ronaldo, nici Ronaldinho, nici Gerd Müller. Turcia nu prezintă însă atacanţii incisivi de odinioară.
în grupe de patru echipe, cu un singur meci între fiecare două, fiecare punct cântăreşte enorm. Portugalia a luat, evident, la rândul ei, opţiunea “sferturilor de finală”. Cu un plus de realism în apărare, ea va putea juca un rol de prim-plan.
Fiind în Germania în ziua meciului, am fost uimit, încă o dată, de fireasca, entuziasta şi autoexigenta preocupare a foarte multor oameni pentru deznodământul Campionatului European. Italia este creditată cu prima şansă, dar optimismul bine temperat domină atmosfera. Prima lămurire o vom avea duminică seara, odată cu meciul Germania – Polonia.
