V-aţi întrebat vreodată de ce, în afară de Franţa, nu ni se oferă şi alte exemple? Un motiv ar putea fi faptul că găsirea unor asemenea exemple e o sarcină dificilă. Cunoscuta organizaţie non-guvernamentală americană Freedom House întocmeşte în fiecare an un raport în care fiecare ţară din lume este plasată într-una din categoriile “liberă”, “parţial liberă” sau “autoritară”.
în raportul pe 2008 un număr de 90 de ţări sunt considerate “libere” (http://www.freedom house.org/uploads/fiw08launch/FIW08Tables.pdf). Din aceste 90 de ţări, doar trei folosesc sistemul propus de Preşedintele Băsescu: Franţa, Mali şi Mongolia (conform IDEA, Institutul Internaţional pentru Promovarea Democraţiei şi Asistenţă Electorală, http://www.idea.int/esd/world.cfm).
Dacă limităm analiza la regiunea post-comunistă (28 de ţări), concluzia care se desprinde este că reformele pe care ţările din această zonă le-au adus sistemului electoral după 1989-1991 au fost în direcţia creşterii proporţionalităţii, adică tendinţa generală este contrară direcţiei pe care Preşedintele nostru doreşte să o impună.
în şapte ţări (Albania, Armenia, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Rusia şi Ucraina), proporţionalitatea sistemului electoral actual este mai ridicată decât cea a sistemului folosit în primele alegeri de după căderea comunismului, şi în nici una din ţări proporţionalitatea sistemului nu a scăzut. Mai mult decât atât, se observă o corelaţie între nivelul de democraţie şi tipul de sistem electoral:
în tabelul de mai sus, ţări democratice au fost considerate cele care în ultimul raport Freedom House au primit eticheta de ţară liberă sau parţial liberă. Sursă pentru tipul de sistem electoral folosit în fiecare ţară a fost institutul menţionat mai sus, cu sediul la Stockholm (http://www.idea.int/esd/world.cfm). Cele şase ţări din coloana din stânga folosesc sistemul propus de Preşedintele Băsescu, în vreme ce ţările din coloana din dreapta utilizează fie sisteme asemănătoare cu sistemul actual (reprezentare proporţională cu vot pe listă), fie sisteme mixte, asemănătoare cu cel propus de ProDemocraţia şi susţinut de Guvern.
După cum putem vedea în tabel, fără a putea vorbi de o corelaţie perfectă, marea majoritate a ţărilor democratice din zona post-comunistă (90%, sau 20 de ţări dintr-un total de 22), folosesc sisteme proporţionale, în vreme ce două treimi din regimurile autoritare folosesc un sistem majoritar. Profesoara Marina Popescu de la University of Essex observă că, în cazul în care în România s-ar implementa sistemul uninominal cu două tururi de scrutin, ţara noastră ar fi primul exemplu din lume din ultimii 25 de ani în care o ţară face tranziţia de la un sistem proporţional la un sistem majoritar pur.
Se pare că, alături de un guvern care funcţionează pe bază de ţuică şi caltaboş şi de o Curte Constituţională care funcţionează pe baza legii bunului plac, democraţiei originale din România îi lipseşte o reformă a instituţiilor electorale care să ne aducă în compania selectă a Azerbaijanului, Belarusului, Tajikistanului şi Turkmenistanului, adică a “democraţiilor” în care se practică sistemul agreat de Preşedintele Băsescu.
(Va urma)
Florin Feşnic (doctorand, University of Illinois Urban-Champaign)
