Noi probleme pentru Liviu Dragnea. A fost trimis în judecată în dosarul Tel Drum

Noi probleme pentru Liviu Dragnea. A fost trimis în judecată în dosarul Tel Drum

Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Tel Drum, în care prejudiciul adus statului, în favoarea firmei Tel Drum, depăşeşte 31 de milioane de lei. 

Alături de acesta au fost deferiţi justiţiei funcţionari din cadrul CJ Teleorman, alte persoane fizice, dar şi SC Tel Drum SA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Liviu Nicolae Dragnea, la data faptelor preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte), instigare la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprii, anunţă, luni, DNA.

Ministerul Dezvoltării Regionale prin Administraţia Publice şi Fondurilor Europene, precum şi Ministerul Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-au constituit părţi civile în cauză. Consiliul Judeţean Teleorman nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru recuperarea prejudiciilor, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii.

Liviu Dragnea a fost inculpat în acest dosar în 26 iunie 2020.

Comenteaza