Departe de pretenţia unor profeţii despre ce va fi când va să fie, încerc, totuşi, să strâng la un loc energiile risipite degeaba, chiar dacă asta presupune să ne frecăm la ochi în faţa normalităţii, nevenindu-ne să credem că am întâlnit-o. Fraţii Bultoc nu au cumpărat încă Universitatea. Semnarea actelor se amână din cauze pe care nu le cunosc. Prin urmare, Universitatea este încă agăţată la brăcinarul Marelui Blond de amicul său binefăcător, ploieşteanul Walter. Istoricul fraţilor Meridian ne arată ca una dintre caracteristicile lor determinante este discreţia. Apar atât de rar în public şi vorbesc atât de puţine încât nu m-ar mira să se găsească oameni dispuşi să le contexte chiar existenţa! A veni astăzi şi a declara chiar şi un singur cuvânt despre Universitatea în condiţiile în care tranzacţia nu este perfectată, ar însemna o abatere de la un fel de a fi cultivat, se pare, cu multă atenţie până acum. Vor vorbi, probabil, atunci când Universitatea va deveni a lor.
Oricât ar trebui să ne roadă neliniştea unui viitor despre care nu ştiu nimic, trebuie să recunosc că atitudinea posibililor acţionari este una normală. O normalitate întărită de trecutul lor şi de cerinţele unei societăţi corecte. Sătul de maimuţăreli pe par de fasole, de birouri deschise pentru suporteri în numele nobilei cauze a dialogului şi de informaţii transpirate de la patron până la ultima rezervă, pot sta drept şi fără frică în faţa necunoscutului!
Iată cum am uitat şi astăzi de Gherghişan şi Şumudică, dragii de ei, sunt aşa de simpatici că îţi vine să-i pui pe foc şi să-i uiţi acolo.
