Oraşul oazelor

Vorbisem în articolul anterior despre Canalul Morii ca devenire în timp şi cred că nu am atins încă momentul când nu se mai poate face nimic.

Evident, dezinteresul îndelungat -ca şi-n alte cazuri pe care le voi semnala – va costa mai mult decât dacă ne ghidăm după o politică urbană pe termen lung. Canalul, deşi şi-a pierdut destinaţia iniţială, îsi putea găsi o nouă vocaţie în viaţa oraşului. Azi se vorbeşte tot mai mult de necesitatea biodiversităţii în cadrul ecosistemelor, considerată şi un remediu la efectele societăţii tot mai tehnologizate, chiar dacă am avea în atenţie numai aspectele psihice.

 

Dar pentru a-i valorifica noile atribute, Canalul nu mai poate fi tratat ca un simplu jgheab betonat prin care trebuie evacuată o apă. Amplificându-i din loc în loc aria de manifestare putem ajunge la diverse ipostaze: vecin ambiental al unui tronson de promenadă, suită de cascade şi lucii în vecinătatea unei zone de joacă pentru copii; un micro-eleşteu înconjurat de sălcii (iar iarna patinoar); insule verzi (prin crearea unui nou braţ pe o lungime de 15 – 20 de metri) în vecinătatea unei zone rezidenţiale şi altele.

 

O astfel de optică s-ar traduce nu numai în biodiversitate ci şi în microclimate, spaţii de recreere şi socializare, o nouă identitate pentru spaţiul urban, ambianţe şi utilizări diferite vara şi iarna. Ba mai mult, s-ar naşte şi o nouă atitudine a populaţiei faţă de această ofertă a cadrului natural, când tot mai puţini vor fi aceia care să arunce ceva în Canalul devenit un traseu de scenarii – tentaţii de evadare din lumea minerală a oraşului.

 

Să nu uităm însă că avem de-a face cu TANDEMUL Someşul Mic – Canalul Morii ce amplifică mult posibilităţiile (voi reveni pe această temă). Dar nu numai Canalul Morii ci şi Nadăşul sau Becaşul necesită o altă soartă. Un proiect întocmit în 1984 arată ce poate deveni Becaşul continuat de Băile Someşeni. Dar lacurile din Gheorgheni puse în valoare în acelaşi proiect al “parcului est”? (care în viziunea Primăriei poate deveni doar un nou amplasament de blocuri!).

 

M-aş întoarce însă la cei şapte afluenţi sudici ai Someşului Mic. Spuneam în articolul anterior că sfatul hidrologilor era ca ei să nu fie canalizaţi/îngropaţi în pământ, ci să fie “zăgăzuiţi” acolo unde o vale mai adâncă şi mai largă permite. De la un asemenea sfat se putea ajunge la ceea ce credem ca putea deveni Clujul în viitorul apropiat: ORAŞUL OAZELOR. în astfel de locuri, luciile de apă născute după realizarea unor baraje de retenţie, ar fi permis amenajarea în jurul lor a unei grupări de arbori şi pajişti şi a unui punct de mare interes, cascada. Se-nţelege că asemenea puncte de tentaţie ar fi permis o dezvoltare a rezidenţialului şi oraşului “în pete” care la rândul lor conduceau la cel mai eficient SISTEM DE SPAŢII VERZI, cel în reţea cu noduri ample.

 

Dar am abandonat politica “pas cu pas” (deşi chiar şi-n economia globalizată se recomandă precauţia) şi ne-am lăcomit să-nghiţim dintr-o dată (urmând să revin într-un alt articol) peste 2000 de hectare greu de digerat de un sistem edilitar neperformant. Iar azi, în zona de care vorbeam din sudul oraşului, harababura e la ea acasă, iar ceea ce ne pune deja pe gânduri e numai începutul. Căci o continuare ar fi Valea Sf. Ioan sacrificată şi ea pentru o investiţie speculativă. Şi am semnalat aici doar unul din mai multe atuuri ce se pierd, în timp ce opinia publică rămâne în continuare indiferentă...