Primărie pusă la plată. Despăgubiri de milioane

Primărie pusă la plată. Despăgubiri de milioane
STP Alba operează transportul local de persoane, la Turda, din 2010.

Curtea de Apel Cluj a decis, definitiv, ca o primărie să plătească unui operator privat de transport peste 6 milioane și jumătate de lei.

Primăria Turda a pierdut definitiv un proces cu Societatea de Transport Public (STP) Alba, cea care asigură transportul local de persoane în Turda. În urma acestui proces, municipiul Turda are de plătit o sumă uriașă: 6.636.296 de lei, plus dobânzi. Curtea de Apel a redus suma stabilită de Tribunalul Cluj-Napoca, secția de contencios administrativ și fiscal. Cea care a declarat recurs după prima instanță a fost Primăria.

1.423.547

de euro este suma pe care trebuie să o achite municipalitatea turdeană, la cursul leu-euro de vineri.

Suma este reprezentată de diferenţele de tarif la gratuităţi pentru pensionari cu vârsta de peste 65 de ani, pe care Primăria, contrar legii, a decis să o plafoneze. Decizia a fost luată în perioada când primar era Tudor Ștefănie, iar efectele se abat asupra instituției când pe fotoliul cel mai comod stă Cristian Matei.

La cuantum se adaugă cheltuielile de judecată: 1.777,7 lei pentru fond şi 7.500 de lei pentru recurs.

Iată soluția dată de Curtea de Apel:

”Admite recursul formulat de recurentul M.T. în contradictoriu cu intimata S. DE T.P. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 5498 din 9 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalului Cluj în Dosarul nr. 11647/117/2013, pe care o casează în tot şi, în rejudecare: – admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.DE T. P. S.A. în contradictoriu cu pârâtul M. T.; – obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 6.636.296 de lei, reprezentând diferenţele de tarif la gratuităţi pentru pensionari cu vârsta de peste 65 de ani, şi dobânda legală pentru această sumă începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 20 decembrie 2013, pentru sumele aferente lunilor aprilie 2012 – octombrie 2013, şi cu data introducerii cererii modificatoare, respectiv 16 februarie 2016, pentru sumele aferente perioadei noiembrie 2013 – februarie 2016; – respinge, în rest, pretenţiile reclamantei, ca neîntemeiate. Respinge ca neîntemeiat recursul formulat de recurentul M. T. împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj în acelaşi dosar. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.777,7 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, şi suma de 7.500 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 aprilie 2018”, scrie pe portal.just.ro.

Acesta nu este singurul proces deschis de STP Alba Primăriei Turda. Într-o altă cauză, a cerut despăgubiri circa 15 milioane de lei, considerând că municipalitatea a tolerat faptul că o societate privată, Tours Claus SRL, i-a făcut concurență neloială pe traseele din Turda. În acest proces, municipalitatea a chemat în garanție societatea Tours Claus SRL. 

STP Alba a câștigat în 2010 licitația pentru transportul de persoane din municipiul Turda. Contractul a fost încheiat pe șase ani și a fost prelungit de cinci ori, din cauză că, deocamdată, Primăria nu a găsit altă soluție pentru a asigura transportul rutier de persoane în oraș.

Comenteaza