Problemele şi soluţiile sistemului de pensii

Problemele şi soluţiile sistemului de pensii
În ultima perioadă unul din subiectele cele mai discutate pe plan intern se referă la Sistemul de Pensii al Statului. Mai bine spus, la sustenabilitatea acestui sistem.

Aceste dezbateri sunt justificate, dat fiind că în 2009 sistemul de pensii din România a înregistrat un deficit de 1,2% din PIB. Evoluţia acestui sistem în ultimii doi ani a fost nefavorabil influenţată de criza economico-financiară (cea mai severă din ultimele decenii), dar şi de deciziile guvernamentale de majorare a pensiilor (în 2008) şi de introducere a pensiei minime (în 2009).

 

Pe de o parte, criza economică a determinat reducerea numărului de salariaţi şi, implicit, a contribuţiilor la sistemul de pensii (de exemplu, în 2009 numărul salariaţilor s-a redus cu aproximativ 440.000, până la 4,36 milioane).

 

Pe de altă parte, deciziile guvernamentale de majorare a pensiilor şi de introducere a pensiei minime au determinat creşterea cheltuielilor din sistemul de pensii. Pensia medie a crescut (la un ritm superior ratei inflaţiei) în fiecare an din perioada 2001-2009. Mai mult, în anii de criză 2008 şi 2009 am asistat la majorări consistente ale pensiei medii: 39,1%, respectiv 14,2%.

 

Situaţia este cunoscută. Care ar fi soluţiile pentru reechilibrarea sistemului de pensii? Desigur, se pot menţiona o serie de măsuri în acest context. Trebuie însă să distingem între abordarea pe termen scurt şi abordarea pe termen lung, pentru că problema sistemului de pensii pe plan intern s-a transformat în ultimii ani într-una cu caracter structural. Natura structurală a dezechilibrului sistemului de pensii este justificată, printre altele, de doi factori importanţi.

 

în primul rând, numărul pensionarilor depăşeşte numărul salariaţilor. La finele anului 2009, în România numărul pensionarilor se situa la aproximativ 5,7 milioane (cu 1,3 milioane mai mare decât numărul salariaţilor). în al doilea rând, în ultimii 20 de ani am asistat la modificări semnificative ale structurii etare a populaţiei.

 

 Ponderea populaţiei cu vârstă de peste 65 de ani (teoretic, beneficiară a sistemului de pensii al statului) a crescut de la 11% în 1990 la 15% în 2009. Mai mult, observăm un declin sever al ponderii populaţiei cu vârstă de până la 14 ani (populaţia care va contribui în deceniile următoare la sistemul de pensii), de la 24% în 1990 la doar 15% în 2009.

 

Care ar fi măsurile de ajustare pe termen scurt? Una dintre ele este îngheţarea pensiilor. Prin îngheţarea pensiilor pe parcursul mai multor ani s-ar realiza un declin, în termeni reali (ajustat de rata inflaţiei), al cheltuielilor sistemului (ponderea cheltuielilor cu pensii în PIB s-ar reduce, în funcţie, evident, şi de evoluţia inflaţiei, dar şi de evoluţia PIB-ului).

 Alte măsuri de ajustare pe termen scurt: propunerile de recalculare a pensiilor categoriilor speciale; reducerea temporară a cuantumului punctului de pensie; creşterea duratei vârstei de pensionare, etc. Deşi unele din aceste măsuri au impact şi pe termen mediu, trebuie să ne gândim şi la măsurile pe termen lung. Mai ales că situaţia sistemului de pensii are un caracter contraproductiv pentru economie, în general. Practic, salariaţii îşi pun mereu întrebarea: de ce să contribuim la un sistem nesustenabil, care nu prezintă garanţie cu privire la pensia proprie în viitor?

 

Astfel, o parte din populaţia activă va opta să-şi ofere forţa de muncă într-o altă economie. Sau va opta pentru munca nefiscalizată. Desigur, prin introducerea sistemelor de pensii private s-a dorit degrevarea statului de o parte din responsabilităţile viitoare în ceea ce priveşte obligaţia de plată a pensiei. însă s-ar putea adăuga două noi soluţii. Una ar consta în crearea unui fond de pensii al statului. în perioada 1999-2007 sistemul intern de pensii a generat un excedent de 3,7% din PIB.

 

 Acest excedent ar fi putut constitui o bază de pornire pentru un fond de pensii al statului (gestionat de o echipă competentă din mediul financiar privat). Un astfel de fond s-ar fi putut capitaliza prin investiţii pe pieţele financiare. Astfel, în anii de criză s-ar fi putut utiliza sume din acest fond pentru a plăti pensiile (în perioadele în care cheltuielile se situau peste volumul contribuţiilor la sistem).

 

 O altă soluţie ar consta în crearea de fonduri de pensii la nivel de companii, după modelul occidental. Marea majoritate a companiilor mari din statele dezvoltate au creat astfel de structuri. Salariaţii contribuie la un astfel de sistem (de pensii privat), urmând să beneficieze de avantajele sale după pensionare. Soluţii există. Trebuie însă şi implementate!

 

De ce e important să se rezolve problemele din sistemul de pensii? Răspunsul este simplu! în acest moment sistemul de pensii are o contribuţie importantă la deficitul bugetar! Procesul de consolidare bugetară nu se poate realiza fără tratarea sistemului de pensii. Iar fără ajustare bugetară nu putem vorbi despre viitor economic pe plan intern.

 



 

Comenteaza