Profesorul Marga primar?!

Profesorul Marga primar?!
Am citit în acest ziar prestigios că printre propunerile de candidaţi pentru viitorul post de primar figura şi numele prof. univ. dr. Andrei Marga, rectorul UBB. Acest fapt m-a pus oarecum pe gânduri.

Şi nu pentru că profesorul Marga n-ar putea face faţă unei asemenea funcţii, departe de mine acest gând! Pentru că unui Om care timp de două decenii a ctitorit ceea ce este azi UBB, vădind calităţi excepţionale de manager, nu i se pot pune la îndoială acestea. Dar însumând toate calităţile domniei sale, de filosof, dascăl, publicist, scriitor, te face să te opreşti asupra subiectului mult mai de sus. În plus, Andrei Marga s-a vădit un mare reformator al învăţământului de toate gradele. Să ne amintim că între anii 1997 şi 2000 a pus bazele unui învăţământ modern, orientat cu faţa spre Europa. În această ordine de idei, iată câteva premiere de atunci care merită menţionate pentru conţinutul lor profund, premiere menite să schimbe radical unele stări de fapt de atunci: Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare (1998), prin care evaluarea cunoştinţelor elevilor capătă o metodologie formativă sincronă cu ţările europene.

Dacă acest serviciu n-ar fi fost aruncat la coş de cei care au venit la putere după 2000, n-am fi ajuns în halul în care am ajuns acum cu bacalaureatul şi exigenţa formală faţă de elevi. Tot în acel an s-a înfiinţat Oficiul Naţional al Burselor de Studii în străinătate, menit să acorde burse după o temeinică selecţie, prin concurs anunţat public. Dar câte asemenea organisme nu s-au înfiinţat atunci completând sistemul de învăţământ, al cărui angrenaj a devenit deodată mai eficient?! Centrul
de formare continuă în limba germană, menit să asigure cadre calificate pentru liniile de studii şi şcolile profilate pentru învăţarea acesteia. Sau centrul pentru echivalarea diplomelor şi, iată, chiar şi o agenţie de sprijin social pentru studenţi şi pentru elaborarea de politici sociale şi de gestionare a facilităţilor acestora. Etc., etc.Totul a fost ca o avalanşă de noutăţi inspirate din şcolile cele mai prestigioase din lume, totul a intrat pe un făgaş din care, consideram atunci, nu-l vor mai putea scoate şi ocoli nimeni. Dar, se vede, sindromul "Meşterul Manole" este de neînvins.

Dar dacă profesorul Marga ne apare azi ca un Om care a demarat o amplă şi cuprinzătoare reformă, nu e mai puţin merituos să amintim, cum spuneam, de filosofie şi, în acelaşi timp, de publicistică de cea mai mare valoare("Criza"), fiind, bunăoară, şi unul dintre cei mai autorizaţi exegeţi ai operei fostului cardinal şi actual Papă Benedict al XVI-lea

Ei bine, dacă reţineţi toate acestea şi le coroboraţi cu opiniile extrem de pertinente în timpul frecventelor ieşiri în presă şi la posturi TV, veţi avea o imagine mai completă despre Omul, Dascălul şi Politicianul Andrei Marga. Şi atunci, mă întreb şi vă întreb, stimaţi cititori, este profesorul Marga potrivit pentru postul de primar?! Personal, nu cred. Iar dacă noi, ăştia de jos, facem o ierarhie a posibilităţilor dânsului, atunci cred că se poate începe cel puţin cu postul de ministru al învăţămăntului şi educaţiei. Zic "cel puţin" pentru că gândul meu merge mai departe: adică îl consider pe profesorul Marga fi un foarte bun şef de guvern; dar şi mai bun ca... PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI. Ultima mare demnitate i-ar veni ca o mănuşă unui om care vorbeşte fluent mai multe limbi de circulaţie mondială şi care şi-a făcut relaţii în toată lumea, promovând permanent o politică de colaborare pro-europeană, fără să excludă experienţele pozitive din SUA, China, Japonia etc. şi chiar Africa de Sud. Acesta este Profesorul şi Omul Andrei Marga.

Sunt sigur că propunerea mea nu este o noutate pentru unii şi că probabil la ea s-au gândit şi alţii şi că va avea ecoul cuvenit în rândurile clujenilor. Pentru că dacă românul zice "Omul potrivit la locul potrivit", atunci haideţi, fraţilor, să nu-l punem pe Profesorul Marga să ...repare străzi.

 

 

Comenteaza