Senatul a adoptat tacit modificarea legislaţiei penale şi procesual penale

Senatul a adoptat tacit modificarea legislaţiei penale şi procesual penale

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa de luni, un proiect de lege iniţiat de Guvern prin care se are în vedere modificarea şi completarea legislaţiei penale şi procesual penale pentru punerea acesteia în acord cu prevederile Constituţiei, aşa cum au fost acestea interpretate prin 13 decizii ale CCR.

În acest proiect de lege, Guvernul propune şi intervenţii punctuale asupra Legii 682/2002 privind protecţia martorilor, Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Principalele modificări în legislaţia penală şi procesual penală vizează modul de aplicare a legii penale mai favorabile, momentul până la care poate interveni împăcarea părţilor în procesul penal, recuzarea procurorilor, definiţia infracţiunii continuate, unele dintre infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, reglementarea cazurilor de nulitate absolută, revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive şi reglementarea vizitei intime în cazul persoanelor private de libertate..

Prin acest act normativ, în Codul penal, la capitolul - "Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice" - este incriminată şi fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, neînmatriculat sau neînregistrat sau cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare. De asemenea, conducerea unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Totodată, se propune introducerea unei noi infracţiuni - este vorba de consumul de alcool sau de alte substanţe - ulterior producerii unui accident de circulaţie. Astfel, fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanţe psihoactive, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

„Dacă persoana aflată în una din situaţiile de mai sus efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. Nu constituie infracţiune consumul de substanţe psihoactive, după producerea accidentului de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane şi până la recoltarea probelor biologice, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto", stipulează proiectul de lege.

Printr-o modificare a Codului de procedură penală se propune o reglementare distinctă a procedurii recuzării procurorului când aceasta intervine în faza de urmărire penală de cea care intervine în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată.

Termenul de dezbatere şi vot în plen s-a împlinit pentru acest act normativ pe 20 martie.

În cazul acestui proiect, Camera Deputaţilor este for decizional.

Comenteaza