A şterge cu buretele peste tot ceea ce a fost bun în învăţământ, a face tabula rasa peste toate drepturile câştigate de dascăli, prin muncă şi ani de studii pentru perfecţionare, înseamnă a întoarce roata istoriei spre începutul începuturilor, răsturnând şi distrugând tot ceea ce istoria învăţămntului a cucerit în ultimele secole. Dar nimeni nu vrea să asculte pe nimeni, guvernanţii apar la toate dezbaterile cu vata în urechi şi totul rămâne la discreţia lor. Este un fel de strigăt în deşert...
Rândurile de faţă mi-au fost inspirate nu numai de situaţia extrem de precară a viitorului învăţământului în ţara noastră, ci şi de modul în care au văzut relaţia stat-învăţământ marii dascăli de la Jena, unde funcţiona, cu un secol în urmă, una dintre cele mai mari şi prestigioase universităţi pedagogice din lume şi unde erau dascăli mari filosofi şi pedagogi de talia lui W. Rein, Rudolf Eucken, etc.; şcoala superioară urmată la timpul lor de Humboldt - cel care a înfiinţat apoi Universitatea din Berlin ce-i poartă numele -, Hegel, Fichte, Fr. Schiller, marele Goethe etc. Şi iată că şi săliştenul Octavian Ghibu a ajuns student acolo şi mărturiseşte în memoriile lui "învăţăturile" acestor mari oameni despre relaţia stat-învăţământ.
Le citeşti şi nu-ţi vine să crezi că pe timpurile acelea raţiunea şi logica lucrurilor au fost aduse sub formă de postulate greu de încălcat atunci. Iată-le : "Foarte rău face statul acolo unde el se amestecă în educaţie mai mult decât îi e permis, excluzând din sfera educaţiei factorii mai chemaţi decât el de a se interesa de acestă delicată chestiune. El ar trebui să se manifeste numai ajutând şi sprijinind faţă de tot ceea ce se poate realiza printr-o iniţiativă privată (...). A se dicta numai din centru ca educaţia să se facă aşa şi aşa poate fi un lucru foarte uşor, acesta însă (...) nu înseamnă nicidecum că acel lucru a şi fost foarte bun. Dimpotrivă, centralizarea chestiunii de educaţie, dictatura în chestiuni atât de gingaşe, cu care îşi bat capul de mii de ani cei mai distinşi gânditori, pentru ca să-şi bată joc de ei la urmă cutare năimuit de la masa lui de birocrat ; această centralizare e moartea libertăţii, a inteligenţei , a bunelor moravuri".
Citind aceste opinii rostite cu peste 100 de ani în urmă, rămâi, fără să vrei, perplex. Şi-ţi zici, în final: "pământul e, într-adevăr, rotund... Dar să mergem mai departe şi să vedem ce mai spun învăţaţii de la Jena despre acestă relaţie stat-învăţământ... "Intenţia de a întări statul prin aceea că-i dai dreptul de a dispune în mod nelimitat asupra tuturor lucrurilor poate să ducă statul în cel mai serios pericol. Acolo unde morala de stat se reduce la puterea celui mai tare nu trebuie să se mire nimeni dacă se ivesc spirite pe care nu le mai poţi alunga." Experienţa tristă a ţării noastre din timpul comunismului confirmă pe deplin şi acest punct de vedere. Aşa încât, ca un mic antidot pentru cei ce simulează o reformă a învăţământului, nu poţi să le spui decât: "înapoi în biblioteci, domnilor !"
