Nu m-am pronunţat pentru un candidat anume, ci pentru un model de management universitar democratic pe care l-am putut vedea şi analiza ca student al Universităţii din Geneva în anii 1995-1999. Cred şi acum că UBB are nevoie de un rector de prestigiu, cu calităţi umane şi manageriale consistente. Modelul pe care îl susţin nu este în opoziţie cu persoane sau cu managementul actual al UBB. Acesta din urmă, în frunte cu domnul profesor Andrei Marga ca rector, cum am şi precizat în articolul anterior, a avut meritele sale în afirmarea identităţii universităţii clujene atât în mediul naţional, cât şi în cel internaţional.
Unii încearcă să mă includă într-o echipă sau alta, proferând uneori atacuri şi injurii ce nu ar trebui să se manifeste în mediul universitar. Cum bine se poate observa, eu nu atac şi nu înjur pe nimeni, ci doar exprim public, ca analist politic, viziunea mea despre universitate, deşi ştiu multe "lucruri" ce ar da fiori reci unora din detractorii mei.
Opozanţii şi unii din susţinătorii profesorului Ioan Aurel Pop, mai ales cei cu o anumită înclinaţie ideologică sau care trăiesc tot felul de frustrări personale, răspândesc zvonul că demersul meu ar fi determinat de o posibilă funcţie de prorector în echipa distinsului intelectual clujean. Şi asta, în opinia lor, ar fi ceva anormal, nefiresc, dat fiind, chipurile, că am fost "omul lui Andrei Marga". Nimic mai fals. Afirm că sunt un susţinător al profesorului Ioan Aurel Pop pentru calităţile sale de om şi profesor şi nu am condiţionat niciodată această susţinere de o funcţie administrativă. Cine mă cunoaşte poate să confirme că sunt un om al ideilor, al acţiunii, al lucrului bine făcut şi nu pot fi inclus într-o "gaşcă" sau alta, fie ea a unor miniştri sau foşti miniştri. Pe mine, domnilor, dincolo de dispute sau candidaţi, mă interesează destinul UBB.
Pentru mine cea mai importantă poziţie într-o universitate este cea de profesor universitar, recunoscut naţional şi internaţional. Eu nu mi-am legat niciodată prestigiul profesional de o funcţie administrativă, deşi sunt printre acei universitari clujeni ce au creat şi promovat programe universitare de succes, cel puţin în planul atragerii de studenţi, masteranzi şi doctoranzi şi al atragerii resurselor financiare, mai ales din granturi internaţionale. Stă mărturie în acest sens cv-ul meu.
Nu am optat pentru o carieră politică, ci pentru una de consultant şi analist politic şi din această poziţie cu siguranţă am supărat multă lume politică, unde, în general, principiul este unul nazist: "Cine nu este cu noi este împotriva noastră".
Astăzi constat că persoane, mai ales din apropierea PSD Cluj, ce făcea casă bună cu PDL în 2009, ne dau lecţii de conduită morală şi civică.
Spiritele în UBB au fost zilele trecute, şi probabil şi în cele ce urmează, marcate de ordinul ministrului Educaţiei din 16 februarie, privind alegerile în universităţi. Am văzut reacţii pro şi contra. Unii consideră că este o imixtiune în autonomia universitară, în timp ce alţii consideră că era un ordin normal pentru a evita unele excese sau abuzuri ale administraţiilor universitare actuale, nu de multe ori acuzate şi dovedite ca fiind reale. Iată cum văd eu lucrurile. Alegerile pentru funcţiile manageriale în universităţi trebuiau să se încheie pe 1 martie 2012. Unele universităţi au încălcat cu ştiinţă sau rea-credinţă legea în cauză. Altele au făcut tot felul de "aranjamente" ca vechile administraţii să continue, fiind acuzate de presă şi de universitari ca fiind abuzuri. Ce trebuia să facă atunci ministrul Educaţiei naţionale? Fireşte, să reacţioneze şi lucrul acesta trebuia făcut încă de anul trecut. Actualul ministru a reacţionat printr-un ordin în care comisiile electorale ale universităţilor sunt completate cu un delegat al fiecărui candidat, lucru firesc, aşa cum se întâmplă şi în cazul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale în România. Era normal ca ministerul să vină cu aceste precizări pentru "sănătatea morală" a acestor alegeri şi pentru a nu lăsa loc de subiectivisme gratuite.
Cred că foarte mulţi rectori în funcţie au fost supăraţi pe acele referiri din ordin ce vizează încetarea mandatului la termen. Aici sunt câteva chestiuni importante. Pe de o parte, legea prevedea că mandatul trebuia să se încadreze în limita alegerilor pentru noile funcţii, adică până la 1 martie 2012. Unele Senate au propus date ce exced data prevăzută de lege şi ca urmare decizia ministerului poate fi interpretată şi ca reacţie de legalitate faţă de cei ce au forţat lucrurile şi au ieşit în afara cadrului legal. Mai mult, legea prevede că pentru rectorii sau profesorii cu funcţii de conducere ce au depăşit vârsta de pensionare (65 de ani) mandatul încetează la termen, adică la data în care a rectorul, validat de ministrul Educaţiei naţionale, împlinea 4 ani. Pentru mulţi din rectorii actuali, mandatul încetează înainte de data de 1 martie. Logic era ca ministerul să caute o soluţie. De ce?
Rectorii în cauză, odată cu încetarea mandatului, intră direct în pensie. Nefiind titulari, nu mai pot fi manageri ai instituţiilor de învăţământ superior. Drept urmare, Senatele ar trebui să poată alege rectori interimari, cu drept de semnătură până la instalarea noii adminstraţii universitare, dar nu mai târziu de data limită stabilită de minister pentru alegeri. Faptul că ministerul a preferat să menţioneze că va numi în aceste cazuri un ordonator de credite a stârnit firesc unele critici. În acest caz, problema se pune dacă odată cu rectorul ce se pensionează îşi încetează activitatea şi Senatul respectiv. Cred că juriştii ministerului au optat pentru această interpretare că întreaga administraţie (inclusiv Senatul) îşi încetează activitatea după termenul limită al alegerilor, mai ales în condiţiile în care unele foruri universitare îşi aleg preşedintele după alegerea rectorului, lucru ce poate fi criticat.
Să sperăm că lucrurile vor intra pe un făgaş normal, mai ales că, aşa cum spunea cineva, "este viaţă şi după alegeri", când furiile, sensibilităţile, orgoliile vor lăsa locul dialogului şi construcţiilor universitare.
Adrian IVAN
