UDMR şi legea educaţiei naţionale

UDMR şi legea educaţiei naţionale
Globalizarea societăţilor este un proces ireversibil ce se desfăşoară într-o lume a diferenţelor culturale. Identitatea culturală trebuie recunoscută, fiind un principiu bine definit, unul dintre drepturile fundamentale ale omului, însă naşterea unei lumi fără graniţe nu poate coexista cu factori ce pot duce la încurajarea conflictelor culturale.

În ultimele zile s-a reluat dezbaterea ce vizează Legea Educaţiei Naţionale, o temă falsă propusă de parlamentarii UDMR minorităţii maghiare, menită să-i legitimeze în faţa electoratului de etnie maghiară ca mari apărători ai drepturile acestora. Aşa o fi?!

UDMR şi PDL sunt parteneri de succes ai tangoului sărăciei, într-o Românie îndatorată financiar viitorului. Locurile de muncă, ofertele educaţionale pentru generaţiile ce vin, atragerea de capital străin sau reforma sistemului medical sunt spiţe de rezervă ale unei roţi dispuse să circule doar în sensul agitaţiilor interetnice.

Într-o Românie în care inegalităţile cresc, precaritatea economică abundă, condiţiile economice şi sociale se înrăutăţesc, iar coexistenţa dificilă a grupurilor sociale este evidentă, UDMR - un veşnic străjer la porţile guvernării dâmboviţene - alimentează cetăţenii români de toate etniile cu iluzii deşarte, poleite în mantaua educaţională.

În condiţiile în care autoritatea statului este pe cale să fie spulberată, iar resursele de bază lipsesc, diversitatea etnică şi culturală devine o falsă dilemă pentru societatea română în condiţiile bine cunoscute şi recunoscute în plan european, că România este un model de succes al multiculturalismului în Europa!

Reprezentarea executivă şi legislativă a comunităţii maghiare din România este un bun câştigat pentru democraţia noastră, însă modul de raportare al politicienilor UDMR la nevoile maghiarilor este unul neprofesionist.
Temele etnice, segregaţioniste, nu-i asigură maghiarului din Ardeal o porţie în plus de gulaş, un loc de muncă în plus, un sistem medical în folosul comunităţii sau un sprijin guvernamental pentru rechizitele copiilor, în orice limbă ar reflecta.

Un program guvernamental axat exclusiv pe dezbateri de sorginte etnică poate părea uşor dogmatic pentru europenismul secolului XXI. Alarmaţi probabil de procesele fireşti ale europenizării şi globalizării, unii lideri ai minorităţilor etnice au tendinţa de a se refugia în discursul anacronic şi revanşard, uitând că puşca Iancului şi lancea lui Horea sunt pagini de istorie neşterse şi dureroase încă. Prietenia, buna înţelegere comunitară şi respectul reciproc sunt priorităţi pentru două comunităţi şi pentru buna convieţuire a lor în acelaşi spaţiu geografic: România.

Tema izolării interne a maghiarilor este folosită chiar de reprezentanţii acestora prin fuga faţă de limba oficială a statului român. Printr-o asemenea atitudine retrogradă, UDMR menţine artificial sensibilitatea culturală între cele două comunităţi, întreţinând o susceptibilitate constantă.

UDMR a avut de la "geneză" particularitatea de a fi unica formaţiune cu statut de reprezentare a minorităţii maghiare pe baza unui program întemeiat pe autodeterminare şi drepturi colective, definindu-şi instituţii corespunzătoare funcţiilor specifice unei comunităţi autoguvernate, mergând în sensul unei vieţi, dacă nu separate, în orice caz, proprii, în cadrul societăţii româneşti.

Acest model de organizare, specific unei comunităţi autodeterminate, a fost pus la punct în primii ani ai clădirii UDMR şi s-a dezvoltat de la congres la congres. În anii ‘90 UDMR a consacrat definitiv în contextul perioadei existenţa unei forme unice de reprezentare a comunităţii maghiare, fenomen ce s-a desfăşurat până astăzi.

Din păcate, liderii maghiari nu au gândit raportarea comunităţii maghiare la restul societăţii româneşti pe linia unei societăţi pluraliste, în care ar trebui să funcţioneze un parteneriat consensualist. Termenul "consensualist" sau eventul "consociativ" nu apărea în documentele UDMR...

Am toată consideraţia pentru populaţia maghiară, am prieteni maghiari şi îi respect foarte mult ca oameni şi ca profesionişti. Nimeni nu contestă calităţile umane ale membrilor acestei etnii, din contră, consider că maghiarii au avut un aport foarte important la moştenirea culturală a Transilvaniei şi, implicit, a României. Constat însă cu tristeţe că politicienii aleşi să-i reprezinte încearcă manipularea cetăţenilor de etnie maghiară din ţara noastră după modelul impus cu succes de către aliaţii lor din PDL.

Sper ca maghiarii din România să nu se lase atraşi în această diversiune, să conştientizeze că priorităţile statului român sunt starea economiei şi problemele sociale grave cu care se confruntă toţi locuitorii săi. Creşterea nivelului de trai şi atragerea fondurilor europene înseamnă bani mai mulţi pentru proiecte culturale, artistice şi turistice, de care vor beneficia din plin şi etnicii maghiari. Izolaţionismul şi suspiciunea reciprocă nu vor aduce nimic bun, nici pentru români şi nici pentru maghiari. Conflictele interetnice sunt specifice ţărilor sărace şi nedemocratice. Putem trăi împreună, prosperi şi liberi, sau putem rămâne în sărăcie şi dezbinare; aceasta este adevărata alegere.

Aurelia CRISTEA

 

 

Comenteaza