Viitorul României şi… tristeţea D-lui Djuvara

Fără îndoială, dl. Djuvara se enumeră printre cei mai prestigioşi intelectuali de azi. Opera sa de istoric, publicist şi scriitor numără nu mai puţi de 21 volume apreciate de public şi specialişti. Mă refer, desigur, la „Mircea cel Bătrân şi luptele cu turci ”(2001), ”Există istorie adevărată?” (2004), ”Războaiele de 77 de ani şi premisele hegemoniei americane" (2008) etc.

Este un palmares impresionant , valoarea operelor sale fiind atestată şi de editurile prestigioase care le-au publicat, cu predilecţie, Humanitas. Dar nu la acest aspect doresc să mă refer în textul de faţă, ci la viziune dlui Djuvara asupra lumii de azi şi de mâine, pe care ne-o transmite, cu o anumită tristeţe, într-un interviu acordat unui ziar central.

In acest interviu, domnia sa contestă faptul că Rusia mai are şansa să devină o mare putere, iar SUA sunt pe cale să piardă, la rândul lor, hegemonia, pentru că amestecul de negru cu alb poate duce la altă putere care să domine lumea timp de peste 500 de ani. Iar în ceea ce priveşte relaţia cu Rusia, el afirmă că România trebuie să se teamă de ea fiindcă de sute de ani are poftă să muşte din toţi vecinii.

De altfel, în viziunea sa, dl Djuvara crede că întreaga Europă este în pericol, astfel că peste 50 de ani ar putea fi aici majoritari oameni cu rădăcini extraeuropene, nord africani, tamuli, negri, chinezi. În Franţa, precizează dl.Djuvara, încă de pe acum, 45% dintre copiii de şcoală provin din familii de emigranţi.

Sigur, întrebarea cheie a fost: ce vom face noi, românii?! Întrebare la care dl Djuvara suţine că vom avea acelaşi destin ca întreaga Europă. Adică peste 100 de ani din punct de vedere demografic în România o parte vor fi români, iar jumătate un amestec de ţigani, chinezi, turci etc. Soluţia?! În această direcţie dl Djuvara este, pe bună dreptate, pesimist :”Vom avea - spunea domnia sa - 10% populaţie ţigănească, însoţită de turci şi chinezi, iar peste 100 de ani România nu va mai fi… românească. Soluţia, totuşi, ar fi copiii. ”O populaţie rămâne stabilă doar dacă fiecare familie are minimum doi copii şi... un sfert “(media, desigur n.n.).

Dar ce trebuie să facă un guvern, o naţie, să se ajungă aici? Eforturi matetriale deosebite. Femeile să fie interesate să aibă cât mai mulţi copii, prin prelungirea concediului de naştere, recunoaşterea lui în cartea de muncă şi o indemnizaţie care să le “cointereseze” să crească aceşti copii… Imi amintesc în această odine de idei, cum liderii Ungariei reproşau oamenilor lor că nu au copii, în vreme ce românii se înmulţesc... ca iepurii, 10-14 copii fiind ceva natural în familiile lor din perioada secolelor trecute.

De altfel să nu uităm că şi situaţia demografică a ardelenilor a contribuit la Conferinţa de Pace să se recunoască prioritatea românilor pe aceste meleaguri. Iar ca o ”noutate” de ultimă oră legată de acest proces, ce pare ireversibil, citim, consternaţi într-un fel, faptul că, iată, în Bulgaria, imigranţii au depăşit ca număr populaţia propriu-zisă de bulgari. Numai ţiganii ating acolo acum peste 3,5 milioane, la o populaţie totală de circa 9 milioane de oameni… Aşa că, previziunile dlui Djuvara încep să se confirme şi în spaţiul est-european.

Pe de altă parte nu putem omite din comentariul nostru avertismentul specialiştilor din SUA care apreciază că una dintre pacostele planetei va fi în câteva decenii şi inversarea proporţiei dintre tineri şi vârstnici, bătrânii urmând să devină, în câteva decenii, majoritari pe glob. Greu de susţinut de generaţia activă, şi în final, în imposibilitatea de a-i mai ajuta cu ceva.
Sigur, în ceea ce ne priveşte, măsurile de stimulare a naşterilor şi de creştere a copiilor sunt hotărâtoare, dar oare aude cineva?! Toţi cei care zic că-i doare şi susţin interesul naţional privesc, în fond, cu indiferenţă acest aspect fundamental pentru viitorul României.

Cum de-am decăzut în halul acesta?! Dl.Djuvara pune o parte din “vină” pe seama ortodoxiei, ceea ce eu nu cred. Dar ştiu din istoria devenirii noastre ca popor că purtăm în sânge şi în gene o proporţie bună de slavism. Să fie acesta cauza indolenţei şi a firii noastre conform căreia “capului plecat, sabia nu-l taie"?!..