Visul săracilor într-o Românie – cazinou (II)

(Continuare din ediţia de ieri)

 

Fascinaţia poveştii este regula dominantă în politica de azi. Dispare Vadim şi buticul lui naţionalist pentru că poveştile eroice de tip clasic, cu Mihai Viteazu sau Avram Iancu, nu mai au trecere la săraci.

 

 Discursurile dreptei de la noi desubstanţializează şi depolitizează naraţiunea politică. Andreea Esca intră în manualul de istorie nu doar prin efracţie editorială, ci pentru că ea înlocuieşte cu siguranţă ceva şi în imaginarul săracilor. Aici avem o deplasare spre dreapta importantă, care, din păcate, nu este observată de PSD sau alte forme politice de stânga. Cum şi unde se regăseşte solidaritatea celor slabi printre normele sociale de azi?

 

Nu este nicăieri, poate are forma unui teledon, când poţi să-ţi linişteşti conştiinţa dând ceva unor năpăstuiţi. Guvernul Tăriceanu practică perfect un sincretism ideologic care depolitizează orice. Ia toate măsurile de stânga pe care le visează PSD, pe unele nu ştiu dacă le-ar accepta un guvern PSD, şi arată că dreapta şi stânga sunt doar invenţii.Unii ar putea să spun că sunt epuizate valorile stângii pentru că nu te mai aplaudă nimeni dacă spui că munca este o valoare. Nu este aşa, însă trebuie să recunoştem că nu la asta visează societatea narcotizată de poveşti, ea visează să se îmbogăţească printr-o minune.

 

Particularitatea României este şocantă şi în ceeea ce priveşte mitul antreprenorului, figură centrală a liberalismului în Occident. Românii nu visează să facă o afacere care să-i îmbogăţească, de două decenii 80% dintre români cred că oamenii de afaceri de succes au realizat asta prin noroc, mită, corupţie sau alte metode imorale.

 

 Nici întreprinderea nu este la noi ca la francezi, “celula de bază a societăţii” , ci, mai degrabă, un loc de unde să pleci rupând uşa la sfârşitul celor opt ore. Costel Busuioc este mai uşor model decât Dan Iordăchescu sau Angela Gheorghiu, pentru

că ultimii au muncit foarte mult pentru a face carierele de excepţie. Stânga nu prea este pregătită pentru ameliorarea formei discursului, s-a bazat pe valori şi un conţinut pe care-l credea valoros o eternitate. Mereu defensivă, stânga a devenit un fel de asistentă socială care e greu să mai fie fascinantă, căci le aduce aminte săracilor de problema lor cea mai mare.

 

 în plus, poate să le deranjeze visul. Dreapta încearcă să lichideze şi ultima formă de proprietate: proprietatea socială. Stânga nu are curaj să lanseze proiectul apărării sferei personale a individului: acolo unde e vorba de munca lui, salariul, sănătatea sau educaţia copilului.

 

 Deageaba se luptă doar cu proiecte împotriva sărăciei, este nevoie de mult mai mult curaj. Dacă dreapta îi stimulează cu cinism pe săraci să viseze într-o Românie - cazino, stânga încă nu şi-a dat seama că a pierdut bătălia şi sărăcii sunt tot mai consecvenţi în a alege speranţa, uneori împotriva interesului propriu.