Zidul Berlinului, o aniversare de suflet...

Întreaga lume civilizată, mai ales din Europa, sărbătoreşte luni, 9 noiembrie, aniversarea a 20 de ani de la căderea zidului Berlinului, un simbol al începutului “imploziei” comunismului aici şi, apoi, pretutindeni în Europa.

Personal, am avut prilejul să mă aflu de două ori, la distanţă în timp, în preajma zidului Berlinului. Prima oară, în deceniul şase al veacului trecut, când, turist fiind, am vizitat, împreună cu soţia, R.D.G. şi, desigur, la Berlin “Poarta Brandenburg”, graniţa dintre cele două zone germane. Interesat de a vedea palatul Reichstagului (Parlamentul) cu cupola distrusă, am cerut permisiunea unui ofiţer sovietic, ce  conducea garda  din zonă, să mă urc pe un bloc de ciment aflat lîngă zid ca să privsc dincolo.

 

 Aflând că sunt din România, dar, mai ales, consultând legitimaţia mea de membru al Uniunii  Ziariştilor, cu file în principalele limbi de circulaţie internaţională, şi, deci, şi în rusă, ofiţerul, după ce am îndrugat şi eu câteva cuvinte în  limba rusă(se făcea, pe atunci, în şcoală rusă intensivă, a admis. Şi astfel, urcat pe un postament de beton, am privit pentru prima oară în Berlinul de Vest. Dar  fără să văd  mare lucru, pentru că, în preajma zidului, circulaţia era interzisă. Doar imaginaţia “lucra” intens despre ceea ce putea fi dincolo de Poarta Brandenburg, la câţiva paşi de locul unde ne aflam.

 

Apoi, deplasându-ne în “Alexander Platz”, am văzut zidul şi din  zona aceea, a fostului R.D.G. Era un zid solid, ridicat la înălţimea de la care să nu-ţi permită să priveşti dincolo. Pentru că, ce era şi se petrecea “dincolo” atrăgea  ca un puternic magnet populaţia de dincoace de zid. Dar se impune o subliniere: ca şi la noi, o parte a populaţiei era nostalgică, iar unii nu doreau reunificarea. Explicaţia era  simplă : foarte multe familii erau mixte, germano-sovietice, iar acestea opuneau o anumită rezistenţă dominaţi de teamă. Se spunea că Stalin, în viclenia lui proverbială, a pregătit pentru sfârşitul războiului circa 50.000 de tineri soldaţi şi ofiţeri hrăniţi în sanatorii speciale, apoi îmbrăcaţi de gală, care au fost  trimişi în fosta R.D.G cu ordinul secret  să nu se mai întoarcă.

 

Era sistemul de colonizare prin familii mixte, sistem pe care l-am văzut şi în Egipt pe vremea Uniunii Socialiste Arabe a lui Nasser. Am  avut proba, la a doua vizită a mea în capitala Germaniei, de după căderea zidului, explicată de colegii germani de la “Berliner zeitung”: o parte din cititorii zonei de Est, în momentul în care au modernizat aspectul grafic şi conţinutul publicaţiei, o delegaţie de cetăţeni din Est  a venit la redacţie şi a cerut ferm ca ziarul să-şi păstreze vechea structură, cu aceleaşi rubrici din timpul comunismului. Altfel, au ameninţat ei, vor boicota ziarul. în ultimă instanţă, ziariştii au cedat pentru un  timp.

 

Tot ei ne-au povestit faptul că, la unele alegeri locale, cetăţenii din est şi-au exprimat  dorinţa de a alege în fruntea administraţiei nu ştiu cărui sector  un fost ofiţer STASI (securitatea  est-germană), considerându-l un foarte bun gospodar testat de ei după căderea “Zidului” şi până la alegerile respective, când s-a făcut util comunităţii Şi l-au ales... Apoi, colegii germani ne-au dus într-o clădire cu multe etaje din imediata vecinătate a fostului zid, din  care s-au păstrat porţiuni devenite azi monument istoric.

 

întrebându-i de când au apărut blocurile înalte din preajma zidului, în zona estică, blocuri ce nu au existat la vizita nostră anterioară, mi-au spus că ei, de la înălţimea etajelor clădirii lor, priveau, vedeau şi fotografiau tot ceea ce se întâmpla dincolo de “Zid” : cozile de la magazine, modul cum se aduce şi se distribuie laptele, circulaţia trupelor sovietice etc.  Atunci, cei din Est au ridicat aceste blocuri, cu multe etaje, realizând, astfel, un ecran opac în faţa  ziariştilor prea curioşi.

 

Toate acestea ne-au îndemnat să le spunem că şi noi, ardelenii, am avut “zidul” nostru şi că-i înţelegem foarte bine, pentru că şi noi am fost despărţiţi, timp îndelungat, de fraţii noştri din Regatul României. Iată de ce aniversarea “Zidului” de luni constituie şi pentru noi, ardelenii, un simbol generic, nu numai istoric, ci, mai ales, de suflet...