Legea TROTINETELOR nu stabilește cum plătesc cei care produc accidente cu pagube

Legea TROTINETELOR nu stabilește cum plătesc cei care produc accidente cu pagube

Polițiștii aplică de marți noi reguli pentru cei care circulă pe drumurile publice cu trotinete electrice, după ce Guvernul a adoptat o hotărâre în acest sens, însă legea nu stabilește cum plătesc cei care produc accidente cu pagube. 

Amenzile pornesc de la 580 de lei, dacă, de exemplu, circulă câte doi sau conduc pe trotuare, unde nu sunt piste. În plus, cei care se vor urca de acum înainte pe trotinete sunt obligați să aibă la ei documente de identitate.

Iată cum tratează regulile de circulație mai mulți oameni care se deplasează pe o trotinetă electrică sau, mai bine zis, cum le ignoră. Unii trec pe culoarea roșie a semaforului, transportă un pasager sau circulă pe trotuar, deși nu au pistă marcată. Până marți polițiștii nu puteau să îi sancționeze pentru o parte dintre nereguli. Într-un test făcut în trafic cu pistolul radar, mulți circulau cu o viteză mai mare de 25 de km/h, lucru interzis.

Una din noile prevederi se referă la felul în care trotinetiștii semnalizează schimbarea direcției de mers. Dacă bicicliștii pot face asta ridicând mâna, trotinetiștii sunt obligați să coboare dacă vor să vireze la stânga sau la dreapta și apoi să-și continue drumul.

Noile reglementări spun că minorii sub 13 ani nu au voie să circule pe trotinete electrice, iar dacă sunt prinși, polițiștii îi pot trage la răspundere pe părinți. Cei care nu au 18 ani trebuie să poarte cască, în caz contrar riscă o amendă de peste 300 de lei. Circulația pe timp de noapte fără lumini și elemente reflectorizante este interzisă. La fel și pe autostradă. În caz contrar amenda poate ajunge la 1.160 de lei. Manevrele care presupun mersul pe o roată sau salturile cu trotinetele electrice sunt, de asemenea, ilegale. Totuși, legea nu stabilește cum plătesc cei care produc accidente cu pagube.

“Acestea nu sunt supuse înmatriculării și asigurării RCA, iar la o tamponare între un auto și o trotinetă, aceștia trebuie să meargă în instanță pentru daune, iar termenele se pot întinde pe ani de zile.”, a declarat pentru stirileprotv.ro, Dan Saltelechi, reprezentant al Sindicatului Polițiștilor EUROPOL. 

Pe lângă noile reglementari privind trotinetele electrice, Poliția Română a demarat și un proiect de educație rutieră. Autoritățile au ajuns la concluzia că foarte multe accidente se produc tocmai pentru că mulți dintre cei implicați nu cunosc bine legislația în vigoare.

Comenteaza