Liderul PSD: „Desemnarea lui Cioloş, în batjocură. Iohannis să ia decizia corectă, Guvern de specialişti apolitici până la anticipate”

Liderul PSD: „Desemnarea lui Cioloş, în batjocură. Iohannis să ia decizia corectă, Guvern de specialişti apolitici până la anticipate”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că Dacian Cioloş a fost desemnat "în batjocură" candidat pentru funcţia de premier.

Social-democratul a adăugat că decizia corectă este un Guvern de "specialişti apolitici", care să gestioneze pandemia de COVID-19 şi economia până la organizarea alegerilor anticipate.

"România a ajuns captivă unei găşti de iresponsabili, preocupaţi doar de funcţii, bani şi satisfacerea orgoliilor politice! Niciodată, în istoria modernă a României ruptura dintre cei care conduc ţara şi populaţie nu a fost atât de mare. Desemnarea, în batjocură, a lui Cioloş când românii nu mai au loc - nu doar în spitale, dar şi în cimitire - arată cât de rupt de realitate, cât de cinic şi cât de lipsit de responsabilitate este Iohannis", a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Preşedintele PSD a amintit că aproape 400 de români mor pe zi, "după ce, în urmă cu trei luni, Iohannis spunea că a rezolvat pandemia".

"Dacă astăzi preşedintele ar fi faţă în faţă cu o familie care şi-a pierdut un bunic, o mamă sau un copil, oare ce le-ar spune? Tot că a învins pandemia?! E prea mult! Cred că a venit momentul ca Iohannis să coboare printre români, să le vadă suferinţa, să le vadă lacrimile şi, măcar în ultimul ceas, să ia o decizie corectă. Un Guvern de specialişti apolitici, care să gestioneze pandemia şi economia, până la organizarea alegerilor anticipate! După atâta distrugere, e momentul să se apuce şi să construiască! Datoria preşedintelui este să găsească soluţii pentru probleme românilor: epidemia şi veniturile care scad dramatic", a afirmat Ciolacu.

Comenteaza