CE MAŞINI CONDUC PERSONALITĂŢILE: Azi, Tudor Giurgiu

CE MAŞINI CONDUC PERSONALITĂŢILE: Azi, Tudor Giurgiu
Dacă ieri aţi aflat care sunt gusturile unui sportiv în materie de maşini, astăzi ne îndreptăm atenţia spre un regizor. ZIUA de CLUJ vă prezintă care este automobilul condus de directorul TIFF, Tudor Giurgiu.

Atât filmele regizate de către Tudor Giurgiu, cât şi festivalul pe care îl conduce se bucură de un real succes la public, fiind apreciate şi în afara graniţelor. Pasiunea sa pentru arta cinematografică se poate vedea şi prin multitudinea de proiecte în care se implică fostul director al TVR.

Faţă de automobile, însă, nu prezintă acelaşi nivel de entuziasm: "sunt pasionat de condus, dar nu sunt pasionat de maşini", precizează acesta din start.

În garaj are un Alfa Romeo 147, cumpărat în 2006. Merge cu automobilul de producţie italiană oriunde are nevoie, nu îl menajează. "Umblu cât pot de mult cu ea, este o maşină foarte comodă, e foarte plăcut să o conduci", spune Giurgiu.

Dacă banii nu ar fi o problemă şi ar putea alege orice maşină şi-ar dori, ar alege un Aston Martin. Nu este interesat de dotările de sub capotă, singurul motiv pentru care ar dori această maşină fiind aspectul exterior: "îmi place cum arată", declară simplu Tudor Giurgiu.

Pe perioada TIFF, Giurgiu va trebui să menajeze totuşi bătrânul Alfa Romeo şi asta pentru că maşina oficială a festivalului este Mercedes.

Teodora Demian

Citeşte şi: CE MAŞINI CONDUS PERSONALITĂŢILE: Azi, Cadu

               CE MAŞINI CONDUC PERSONALITĂŢILE: Azi, Andrei Marga

              CE MAŞINI CONDUC PERSONALITĂŢILE: Azi, Bogdan Marişca

CE MAŞINI CONDUC PERSONALITĂŢILE: Azi, Marius Nicoară

Comenteaza