Puya e fan “U”. Cu cine ţin muzicienii

Puya e fan “U”. Cu cine ţin muzicienii
Călin Goia, Andra, Sandy Deac şi, de curând, Puya s-au dovedit susţinători sau apropiaţi ai Universităţii Cluj sau ai echipei de fotbal CFR Cluj.

Solişti notorii ai ţării au simpatii printre echipele clujene de fotbal. Puya a îmbrăcat recent, într-un concert, tricoul lui "U", iar clujeanul Călin Goia, solistul formaţiei Voltaj, şi-a exprimat deschis simpatia pentru alb-negri. Pe de altă parte, Andra şi soţul ei, Cătălin Măruţă, sunt cunoscuţi ca apropiaţi ai finanţatorulului echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, în timp ce Sandy Deac, de la Desperado, a compus imnul echipei "feroviare".

Cântăreţul de hip-hop Puya a adus la extaz Piaţa Unirii, duminică seara, când a purtat tricoul şi fularul lui "U" Cluj. "Unchiul meu e în Consiliul director al Universităţii, deci am o legătură specială cu clubul", a explicat cântăreţul. Gestul nu a fost întâmplător, fiind pregătit cu o săptămână înainte, la sugestia unchiului, conform managerului interpretului, Dorian Enache. Înainte de a îmbrăca tricoul respectiv, cântăreţul a întrebat publicul cu ce echipă ţine, iar majoritatea a înclinat către "Şepcile roşii". "Nu a existat decât un singur tricou şi un fular (cu "U" - n. red.), însă Puya nu ar fi vrut să-i jignească pe cei prezenţi", a explicat Enache. Potrivit managerului, artistul "este foarte ataşat de tot ce e românesc şi de «plăcerea maselor», adică merge pe principul «ne place un anumit lucru şi ne mândrim cu el». Dragoş (Puya - n. red.) ştie că în Cluj există o mişcare în jurul lui «U», faptul că «U» este iubită", a precizat Enache.

Unchiul lui Puya, însuşi preşedintele clubului de fotbal Universitatea, Cristian Barabancea, a subliniat faptul că artistul şi-a manifestat şi în trecut, cu ocazia concertelor sale, simpatia pentru "U", iar gestul din timpul concertului de duminică a fost unul "din inimă". Totodată, Barabancea a adăugat că încearcă să îl aducă pe Puya la evenimentul de prezentare oficială a lotului Universităţii Cluj, care va avea loc la mijlocul lunii viitoare. "Dacă nu are cumva un concert deja pregătit pentru acea dată, aş dori foarte mult să îl aducem la eveniment", a punctat Barabancea.

Cu "U" ţine şi un alt muzician renumit, vocalistul trupei Voltaj, Călin Goia, originar din Cluj. Artistul, care locuieşte în prezent la Bucureşti, a precizat, într-un interviu pentru ucluj.ro, că, atunci când este întrebat cu ce echipă ţine, răspunde "cu Universitatea Cluj", spre surprinderea celor care îl întreabă şi care ar aştepta ca el să indice o echipă din capitală.

Există foarte mulţi muzicieni cu simpatii declarate pentru o echipă de fotbal sau alta, la nivel naţional şi internaţional. Mai mult, unii au şi încălţat ghetele cu crampoane. Cristi Minculescu, de la Iris, a jucat în tinereţe la Universitatea Craiova, la fel cum Julio Iglesias a fost portar la celebrul club Real Madrid înainte de a deveni star mondial. De asemenea, Kamara Ghedi a înfiinţat trupa Alb Negru după ce a dat probe la "U", dar nu a fost reţinut în lot.

Andra e fan CFR

CFR Cluj are, la rândul ei, simpatizanţi din rândul cântăreţilor. Cunoscuta interpretă Andra, de loc din Câmpia Turzii, şi soţul ei, Cătălin Măruţă, sunt cunoscuţi ca apropiaţi ai finanţatorului echipei "feroviare", Arpad Paszkany , care este şi naşul copilului lor, David Alexandru. Totodată, Andra a concertat la spectacolul organizat de CFR cu ocazia câştigării celui de-al doilea titlu de campioană a României la fotbal, în 2010, show-ul fiind prezentat de Cătălin Măruţă. Alt cântăreţ asociat cu imaginea echipei "feroviare" este Sandy Deac, fondatorul trupei Desperado, care interpretează imnul CFR-ului şi care a cântat, de asemenea, la concertul de sărbătorire a titlului de campioană de anul trecut.

 

 

Comenteaza