Prezervativul smart, cel mai "capabil" condom din lume. Îţi trimite toate datele pe smartphone

Prezervativul smart, cel mai
I.con, prezervativul creat de o firmă britanică, are încorporat un nano-chip care înregistrează o serie de date din timpul actului sexual pe care stochează, apoi, pe telefonul mobil al utilizatotului.

Device-ul produs de British Condoms are o autonomie de până la 6-8 ore şi poate fi folosit de mai multe ori, putând fi încărcat prin port-ul USB integrat. Potrivit The Guardian, I.Con este primul prezervativ smart din lume, conceput asemănător unui dispozitiv de monitorizare a sănătăţii.

Mai exact, este vorba despre un inel care se ataşează de prezervativ, la baza penisului, unde, cu ajutorul unui nano-chip şi a unor senzori transmit prin bluetooth date privind actul sexual. Dispozitivul este extrem de uşor, nu incomodează actul sexual şi este rezistent la apă.

"Beneficiarul" primeşte pe smartphone mai mulţi parametrii ca: durata actului sexual, viteza de mişcare, numărul de calorii arse, grosimea penisului, temperatura pielii sau câte poziţii diferite au fost utilizate. Datele vin şi în ajutorul celor care sunt interesaţi în a-şi realiza o statistică lunară ori anuală privind activitatea sexuală.

Cei de la British Condoms spun că, deocamdată, device-ul se află în stadiul de testare, dar va fi pus în vânzare în cursul anului 2017, costul unui astfel de prezervativ smart fiind aproximat la 60 de lire.

 

 

 

 

Comenteaza