Paris Jackson, amintiri din copilărie. Ce fel de tată era Michael Jackson

Paris Jackson, amintiri din copilărie. Ce fel de tată era Michael Jackson
Fiica "regelui muzicii pop" şi fraţii ei au dezvăluit presei cum erau trataţi de tatăl lor şi ce fel de om era acesta.

Paris Jackson spune că a fost ''prinţesa'' tatălui ei, regretatul Michael Jackson.

Ajunsă la vârsta de 18 de ani, tânăra, care aspiră să ajungă actriţă, este singura fiică a celebrului star decedat în 2009 la vârsta de 50 de ani. La moartea tatălui său Paris avea doar 11 ani și spune că Michael o trata regeşte. 

''Când eram copil, eram cu tata și cu cei doi frați ai mei. Crescând, am fost tratată privilegiat pentru ca am fost singura fată. Am fost prinţesa. Am fost perfectă în ochii tatălui meu'', spune Paris.

Ea a subliniat că Michael Jackson este modelul ei, scrie contactmusic.com.

''Toată inspirația mea, aș spune că 99% din inspiratia mea vine de la el, pentru că el a fost întotdeauna lumea mea. Rădăcinile mele sunt el.''

Actrita mai spune că speră să aibă ''forţa'' pe care tatăl ei a avut-o.

Întrebată anterior care dintre calitățile tatălui ei şi le-ar dori, ea a adăugat: ''Categoric puterea lui. A fost cea mai puternică persoană, a știut și a încercat să facă totul cu cât mai multă dragoste și bunătate cu putinţă.''

Fratele ei mai mare Prince - pe numele real Michael Joseph Jackson Jr. -, care are acum 20 de ani, a mărturisit că, deși ei erau conștienți de faptul că tatăl lor a fost regele muzicii pop și unul dintre cei mai cunoscuți artiști din lume, a fost întotdeauna o surpriză pentru el să-i vadă fanii delirând în momentul în care Michael apărea în public, ei, copiii lui, privindu-l doar ca pe un tată.

''Chiar și după ce am realizat că a fost regele muzicii pop, până și azi, eu nu cred că el are aceeași însemnătate pentru noi, nu în felul în care îl percep ceilalţi oameni. Pentru că el era tatăl nostru, tata sau tăticul nostru, cum vreţi să-i spuneţi", a povestit Prince, unul dintre fiii lui Michael Jackson. 

 

Comenteaza