Veterană a Războiului din Afganistan, vedetă pe reţelele de socializare. FOTOGRAFII provocatoare

Veterană a Războiului din Afganistan, vedetă pe reţelele de socializare. FOTOGRAFII provocatoare
Hope Isabel Howard este veterană a Forţelor Aeriene din SUA care demonstrează că nu este niciodată prea târziu să îţi urmezi visurile, deşi asta înseamnă să te reinvetezi.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Veterana Războiului din Afganistan a devenit cel mai popular model pe Instagram, însă pentru a ajunge aici a trecut printr-o etapă de tranzit.

În prezent, model şi antrenor personal de fitness, femeia originară din Florida a câştigat simpatia a mii de fani care o urmăresc pe Instagram datorită poveştii sale inspiraţionale şi a selfie-urilor provocatoare dar şi motivaţionale.

După cum exprimă pe site-ul său, Hope a visat mereu să fie model - încă pe când avea cinci ani. Cu toate acestea, pe măsură ce a crescut, visul său a fost înfrânt de probleme curente, iar Hope a ajuns să se înscrie în Forţele Aeriene ale Statelor Unite, la vârsta de 19 ani, după ce a terminat liceul. Ca parte a serviciului militar, ea a fost încantonată în Afghanistan - o experienţă despre care o consideră că i-a schimbat viaţa.

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .