Ce poţi face în weekend 17.09.2010

Ce poţi face în weekend 17.09.2010
Clujenii se vor putea delecta în acest sfârşit de săptămână cu un concert al Adei Milea în Janis la Stuf, dar şi cu activităţile din cadrul Septemberfest.
Amatorii de distracţie şi iubitorii de cultură au ocazia să participe în acest weekend la evenimente diverse - de la concerte cu Ada Milea sau Luna Amară până la inaugurarea de noi cluburi sau conferinţe din cadrul Zilelor Patrimoniului.

Ada Milea va marca împlinirea unui an de Janis la Stuf printr-un concert care va începe duminică, la ora 23:00, iar intrarea este liberă. Casa Tauffer îi aşteaptă pe clujeni atât azi, cât şi mâine-seară, de la ora 22:00, la concerte cu Elena Mândru Quartet. Nou-deschisul Flying Circus Club (ex Zink) va găzdui în această seară, de la ora 22:00, un concert al rockerilor de la Luna Amară. Un bilet de intrare la eveniment costă 15 lei. Pe Bd. Eroilor, la numărul 12, se va inaugura în această seară clubul Kuando, iar petrecerea îl va avea ca invitat pe DJ Jonnessey.

Concerte cu Spitalul de Urgenţă, Compact sau Bere Gratis, dar şi o demonstraţie cu super-topoare şi motofierăstraie a naţionalei de tăiat lemne a României sunt doar câteva dintre evenimentele speciale care vor avea loc în acest weekend, în cadrul Septemberfest. Festivalul se va desfăşura de azi până duminică, între orele 10:00 şi 23:00, pe platoul Sălii Sporturilor. La Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” va avea loc azi, de la ora 12:00, conferinţa cu titlul “Oameni ai Clujului”, susţinută de scriitorul Adrian Grănescu. Evenimentul se desfăşoară în cadrul “Zilelor Europene ale Patrimoniului”.

Concurs de pescuit

Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie (FRCCF), Inspectoratul de Jandarmi Judeţean “Alexandru Vaida- Voevod” Cluj şi compania Energofish organizează un concurs de pescuit pentru copii. “Scopul evenimentului este de a le oferi copiilor din familii dezavantajate ocazia, poate prima în viaţa lor, de a învăţa să pescuiască, dar şi de a-i învăţa să protejeze natura”, detaliază iniţiatorii evenimentului. Concursul va avea loc pe lacul din Gheorgheni, mâine, între orele 10:00 şi 15:00. În competiţie s-au înscris peste 70 de copii şi adolescenţi.

Comenteaza