Anul universitar începe musai la o bere. Barurile preferate de studenţi
- Scris de Dora Mircea Radu
- 29 Sep 2010, 02:05
- Life
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Unde le recomandă studenţii “vechi” să-şi petreacă timpul liber în oraş “bobocilor” de la universităţile clujene.
Atmosfera, muzica şi abia apoi preţurile sunt criteriile studenţilor clujeni când aleg să-şi petreacă timpul liber la o bere sau un suc. După preferinţe, locaţie şi “vogă”, reporterii ZIUA DE CLUJ au realizat o hartă a barurilor ce ar putea fi frecventate de “bobocii” care tocmai şi-au început viaţa universitară.
Studenţii clujeni nu par să aibă probleme cu preţurile diverselor localuri, fie pentru că acestea sunt asemănătoare, cum au spus unii dintre cei întrebaţi, fie pentru că sunt dispuşi să plătească şi ceva mai mult ca să aibă parte de o atmosferă plăcută. Harta alcătuită prin “sondaj” acoperă în principal zona centrală a oraşului şi campusul studenţesc din Hasdeu. În general, studenţii clujeni preferă barurile mai boeme sau pe cele uşor exclusiviste şi aproape deloc pe cele “la modă”. Ana şi Vlad au fost boboci anul trecut, iar acum pot da liniştiţi sfaturi. “M-am dus în locurile unde mergeau colegii mai mari. În Insomnia am ajuns chiar din timpul admiterii”, îşi aminteşte Vlad, care ar recomanda cunoscuta cafenea debutanţilor într-ale studenţiei.
Ana are o listă mai bogată. “Am fost în Enigma şi Puzzle, unde e drăguţ”, spune ea, confirmată de Vlad. Ana sugerează şi Irish Pub, “pentru că au sandviciuri mai ieftine”. “Ne ghidăm după atmosferă şi oameni. La Insomnia este şi pian, iar asta e important pentru noi, ca studenţi la Teatru”, spun cei doi. Deodat, un student de limbă maghiară, preferă locuri mai exotice. “I-aş duce pe boboci la Euphoria, o grădină de vară lângă Parcul Central”, zice el, cu nostalgia verii abia trecute. “E o atmosferă mai «germanică» acolo. Iarna, aş merge la Insomnia sau Bulgakov, pentru că sunt mai aproape de Universitate”, adaugă el. Reka are un criteriu foarte clar în opţiuni. “Aş merge la Atmosphera, vizavi de Sora, pentru că au bere Harghita”, afirmă ea decisă. Deodat mai recomandă şi Bistro Viena, pentru berea austriacă de calitate, deşi preţurile sunt ceva mai mari.
Tot un local ceva mai “select” preferă şi Marius, student politehnist. “Eu recomand Bistro 1900. E linişte, atmosfera e plăcută, e ceva mai select”, crede el. Marius admite că şi preţurile “sunt pe clasa localului”, dar “mai bine beau o bere bună acolo decât trei mai proaste altundeva”. Alexandra şi Dana nu sunt politehniste, dar mănâncă mere lângă clădirea Universităţii Tehnice. Sunt şi ele studente, în anul III, şi ştiu foarte bine unde ar putea merge bobocii. “Ziua se poate merge la Kreutzar, Bulgakov sau Flowers. Nouă ne plac muzica, atmosfera, preţurile accesibile”, susţin fetele. Noaptea, în schimb, aerul devine mai încins. “Fire, Janis la Stuf, Booha Bar”, sunt recomandările Danei şi ale Alexandrei.
Vladi şi Roxana sunt “boboci”. Vin din Oradea şi se află chiar în primele zile de studenţie. I-am prins copiind orarul cursurilor, dar nu sunt nişte novici ai vieţii sociale din Cluj. “În general, ne-am ghidat după sfaturile prietenilor noştri care stau de mai mult timp în Cluj ca să ştim unde să ieşim, dar am primit şi o revistă pentru boboci”, spun ei. Cei doi tineri au fost deja în Irish Pub. “Ni s-a părut ok, atmosfera e liniştită şi preţurile decente”, declară tinerii. Andrei abia şi-a început “cariera” de student, dar are deja o experienţă socială. “Am fost împreună cu vreo 20 de colegi la un bar pe Piezişă, îndrumaţi de o colegă mai mare, care a zis că acolo sunt preţuri bune”, spune tânărul, care a mai fost şi în Insomnia şi afirmă că se orientează şi citind revistele gratuite.
Harta barurilor
Casa Tauffer - lângă Casa Matei Corvin. Local cu muzică jazz, blues şi şansonete, terasă la stradă, în văzul lumii şi program non-stop. Pe aceeaşi stradă mai sunt şi Kreutzar sau Shadow, cu atmosferă chiar studenţească, iar în Piaţa Muzeului, la doi paşi, se poate merge la Euphoria;
Insomnia - e la doi paşi de UBB, chiar pe strada Universităţii. Atmosferă boemă, colorată, animată, cu muzică bună şi preţuri rezonabile;
Bulgakov - tot aproape de UBB, pe strada Inocenţiu Micu Klein. Spaţiu mare, preţuri bune, de mers cu mulţi prieteni;
Music Pub - departe de gloria de acum câţiva ani, când era “cartierul general” al studenţimii, a rămas un local popular, boem şi destul de atrăgător, deşi se află pe strada Horea, nu chiar în centru;
Booha Bar - preferat de studenţii din campusul Hasdeu, care pot ieşi la bere chiar şi în pijama şi papuci;
Enigma - e pe strada Iuliu Maniu. Se frecventează mai ales vara, pentru terasa interioară liniştită şi “umbroasă” seara, numai bună pentru cupluri.

Comenteaza