Cadouri modeste, sarmale la “fieste” - obiceiurile de Crăciun ale românilor
- Scris de Dora Mircea Radu
- 21 Dec 2010, 23:39
- Life
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Aproape jumătate din români au alocat un buget pentru daruri de Crăciun mai mic de 400 de lei, conform unui studiu sociologic realizat de o instituţie clujeană.
Peste 60% dintre români spun că bugetul pentru cadourile de Crăciun a fost afectat de criză, dar sarmalele nu lipsesc din meniu pentru 91% dintre respondenţi. Din case şi de pe mese nu lipsesc nici carnea de porc, prăjiturile ori bradul decorat cu preponderenţă în roşu, conform unei cercetări realizate în această lună de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES, în colaborare cu studioul regional TVR Cluj.
Aproape jumătate dintre români (47,7%) au pentru Crăciunul din acest an un buget sub 400 de lei, iar 65,8% afirmă că bugetul pentru Crăciun a fost afectat de criza din ultimii ani, conform cercetării “Obiceiuri de Crăciun la români”. Pentru 16,6% dintre respondenţi bugetul maxim pentru cadouri este de 100 de lei, iar 14,8% vor aloca maximum 200 de lei darurilor. Oferirea de cadouri cu ocazia Crăciunului este un obicei pentru 90,5% dintre români. 98,7% fac daruri membrilor familiilor lor, 75% rudelor, 56,2% prietenilor şi doar 35,6% vecinilor şi 25,1% colegilor de birou. 21,2% dintre români spun că de fiecare Crăciun obişnuiesc să facă acte caritabile, iar alţi 44,75% afirmă că din când în când au acest obicei. 50,5% dintre conaţionali împodobesc în acest an un brad natural. 41,4% susţin că bradul de Crăciun pe care îl vor orna va fi artificial, în timp ce 3,5% spun că îşi vor împodobi bradul din curte. 2,3% optează pentru un brad natural, în ghiveci. Culoarea preferată de majoritatea românilor pentru a-şi decora bradul este roşu (37,7%), urmată de stilul combinat (17,3%).
80,6% dintre români vor prepara în acest an un meniu special pentru Crăciun, iar 65% dintre aceştia precizează că el va cuprinde preparate tradiţionale. Sarmalele nu lipsesc din lista de bucate pentru 91% dintre români, 84,7% au în meniu preparate din carne de porc, 82,6% preferă prăjiturile de casă, iar 79,6% vor avea cozonaci. Colindatul, alături de Ignat, împodobirea bradului, prepararea mâncărurilor tradiţionale şi mersul la biserică, reprezintă tradiţiile pe care cei mai mulţi români le păstrează. Pentru 80,4% dintre români Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare, iar pentru 70,8% Crăciunul este cea mai importantă sărbătoare din an.
Aproape 75% dintre subiecţii cercetării (74,9%) spun că merg la biserică de Crăciun. La acest capitol există diferenţe apreciabile în ceea ce priveşte sexul (80,6% dintre femei au declarat că merg de Crăciun la biserică, în timp ce doar 68,5% dintre bărbaţi au răspuns la fel), vârsta (83,1% dintre cei care au declarat că merg de Crăciun la biserică au peste 65 de ani, în timp ce doar 63,7% dintre persoanele între 18-35 de ani au acest obicei), naţionalitatea (86,8% dintre maghiari spun că merg de Crăciun la biserică faţă de 74,5% români) şi mediul de rezidenţă (peste 80% dintre persoanele care merg de Crăciun la biserică sunt din Transilvania şi Banat sau Moldova, în timp ce aceste obicei îl au doar 66,2% dintre respondenţii care locuiesc în regiunea Sud -Bucureşti-Dobrogea).
Reprezentativ pentru România
Populaţia de referinţă a cercetării este populaţia adultă a României, iar volumul eşantionului chestionat a fost de 1.178 de persoane de peste 18 ani. Marja de eroare admisă este de <-2,9%. Partea de teren (aplicarea chestionarelor propriu-zise) a studiului “Obiceiuri de Crăciun la români” a fost realizată în perioada 13-15 decembrie.

Comenteaza