Felicia Filip, pe scenă la Balul Operei
- Scris de Dora Mircea Radu
- 18 Feb 2011, 00:40
- Life
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Celebra soprană va fi invitata de onoare a evenimentului care va avea loc mâine şi duminică la Cluj.
Cunoscuta soprană Felicia Filip este unul dintre invitaţii-surpriză ai Balului Operei din acest an, a dezvăluit ieri Matei Miko, organizatorul evenimentului. Balul Operei, aflat la ediţia a XVI-a, va avea loc mâine şi duminică seară la Opera Naţională Română din Cluj.
“Doamna Felicia Filip va urca pe scenă duminică, la Gala Laureaţilor, înaintea recitalului lui Alexandru Tomescu. De ce anume va urca pe scenă nu pot dezvălui acum, dar vă asigur că va fi un moment emoţionant”, a precizat Matei Miko. Al doilea invitat-surpriză dezvăluit ieri este Peter Langer, coordonatorul Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Danubiene. Balul Operei va debuta mâine, la ora 18:30, cu un spectacol de lasere în centrul Clujului. “Luminile vor fi îndreptate dinspre Piaţa Avram Iancu spre clădirea Operei. Spectacolul nu va cuprinde zona Catedralei Ortodoxe pentru a nu impieta perioada de doliu în urma decesului Mitropolitului Bartolomeu”, a detaliat Matei Miko. La 18:45 vor ajunge în faţa Operei limuzinele care îi vor aduce pe Seniorii Cetăţii, personalităţi care vor fi premiate în cadrul evenimentului. Ei vor fi întâmpinaţi pe covorul roşu de amfitrionii serii, jurnaliştii Melania Medeleanu şi Rareş Bogdan (director editorial ZIUA de CLUJ), de primarul Sorin Apostu, precum şi de publicistul Constantin Mustaţă. Concomitent, clujenii vor putea admira un foc de artificii.
La 19:15 va începe spectacolul de operă “Paris, mon amour”. “Începând din acest an, împreună cu domnul Miko, am decis ca Balul Operei să aibă o temă. Anul acesta va fi Parisul. Spectacolul de operă, chiar dacă nu va include doar compozitori francezi, va avea mare legătură cu spiritul francez. De pildă, din bucăţile compuse de familia Strauss care vor fi interpretate, amintesc “Marşul lui Napoleon” sau “Valsul parizian”. De asemenea, decorurile vor fi în spiritul Parisului şi vor include elemente esenţiale, simbolice, precum Turnul Eiffel. Va exista şi un moment dedicat artistei Edith Piaf”, a subliniat Rareş Trifan, directorul Operei Române şi responsabilul cu “partea conceptuală” a Balului Operei. Pe parcursul serii vor fi acordate trofeele Lya Hubic, premiul Mecena şi medaliile Seniorii Cetăţii, respectiv mai noua distincţie Emblema Clujului. Decernările vor fi urmate de o pauză de şampanie şi spectacolul multimedia “Sous le ciel de Paris”.
Seara va continua cu o paradă de modă, care va include prezentarea unei selecţii din colecţiile premiate Jolidon, creaţii ale unor case de modă şi designeri tineri, şi se va încheia cu parada creaţiilor absolvenţilor Universităţii de Artă şi Design. Coordonatoarea componentei de fashion a Balului, lectorul universitar Elena Basso Stănescu, a precizat că “atât vestimentaţia, cât şi accesoriile sunt create de absolvenţi”. “Doamna Basso Stănescu este prima persoană distinsă, anul trecut, cu trofeul Moda cum Laudae, care va fi decernat şi în acest an”, a punctat Matei Miko. În încheierea serii de sâmbătă a Balului Operei va avea loc un cocktail oferit invitaţilor. Balul va continua duminică, de la ora 17:00, cu o Gală a Laureaţilor, dedicată tuturor personalităţilor distinse cu premii de-a lungul anilor, la cele XV ediţii ale Balului Operei.
Academicianul Ioan Aurel Pop a vorbit ieri despre sensul distincţiilor Seniorii Cetăţii, el făcând parte din comisia de acordare a acestor premii. “Este necesar să facem cunoscute valorile, cu atât mai mult cu cât trecem printr-o perioadă când acestea se pierd şi se promovează non-valorile. Să nu uităm faptul că la Cluj învaţă 100.000 de studenţi, că oraşul multicultural are opere, teatre, instituţii de cultură, în general. Termenul de senior nu se referă la vârstă, ci la valoare, la creaţie. Ei sunt reprezentanţii elitei locale, naţionale, internaţionale”, a detaliat Ioan Aurel Pop. De altfel, printre mai tinerii clujeni care vor fi distinşi cu titlul amintit se va număra şi Tudor Giurgiu, preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Tot ieri, organizatorii Balului au vorbit despre proiectul intitulat Aleea Seniorilor Cetăţii. “Discuţiile în acest sens au început în urmă cu un an şi la ele a luat parte şi primarul Sorin Apostu. Locul acestui Walk of Fame, însă în altă cheie, nu este stabilit. Este posibil să fie pe unul din trotuarele de lângă Operă, însă este cert că totul va fi finalizat în acest an”, a subliniat Matei Miko. Detalii despre programul şi istoricul Balului Operei puteţi afla accesând pagina de Internet www.baluloperei.ro.
Servus, Viena!
Organizatorii Balului Operei au subliniat beneficiile aduse de faptul că anual evenimentul va fi unul tematic. “Această idee dă atât unitate - cea a fiecărei ediţii, cât şi diversitate - clujenii vor aştepta de fiecare dată să vadă noua temă. Probabil în 2012 Balul se va desfăşura cu motto-ul şi tema «Servus, Viena!»”, a dezvăluit Rareş Trifan, directorul Operei Române din Cluj.
Matei Miko şi Ştefan Vuza, la Realitatea TV Cluj
Organizatorul Balului Operei, Matei Miko, a fost invitat aseară la Ştirile Realitatea TV Cluj, alături de omul de afaceri Ştefan Vuza, preşedintele grupului Serviciile Comerciale Române, sponsor
al evenimentului. “Audiovizualul are alte priorităţi acum, alte subiecte care sunt discutate, nu se acordă spaţiu valorilor. Astfel, este important şi reprezintă o datorie orice eveniment prin care valorile sunt readuse în lumina reflectoarelor. Acest lucru se întâmplă la Balul Operei, inclusiv prin distincţiile Seniorii Cetăţii”, a declarat aseară Matei Miko. “Toată lumea, mai ales în această perioadă, are nevoie de un canal de destresare, de fugă din faţa neliniştilor, iar evenimentele culturale şi mondene reprezintă un asemenea canal”, a subliniat Ştefan Vuza.

Comenteaza