Bilanţul Balului Operei, la Realitatea TV Cluj
- Scris de Dora Mircea Radu
- 21 Feb 2011, 23:04
- Life
- Ascultă știrea

O sinteză a Balului Operei, care a avut loc sâmbătă şi duminică la Cluj-Napoca, a fost făcută aseară, în cadrul unei ediţii speciale realizate de Octavian Hoandră la REALITATEA TV Cluj. Invitatul serii a fost Matei Miko, producătorul Balului Operei, care a subliniat cel mai important scop al evenimentului: onorarea valorilor.
Matei Miko a rezumat momentele principale ale evenimentului care a avut loc în acest weekend la Opera Naţională Română din Cluj. El a vorbit despre spectacolul de lasere şi focul de artificii cu care a debutat balul, despre spectacolul de operă şi premiile acordate, dar şi despre recitalul Feliciei Filip şi al lui Alexandru Tomescu şi Toma Popovici, care au încheiat, duminică, Balul Operei. “Scenografia spectacolului de operă, realizată de Valentin Codoiu, a fost absolut remarcabilă. De altfel, scenograful a fost distins, la această ediţie, cu trofeul Lya Hubic”, a punctat producătorul manifestării.
Invitatul şi gazda emisiunii au detaliat scopul principal al Balului Operei: cel de a promova şi a respecta valorile. “Câte lucruri am putea face, dar nu avem curajul să ni le asumăm, să ne asumăm destinul. Un exemplu trist de lipsă de respect pentru valori este starea deplorabilă în care se află mormântul compozitorului Sigismund Toduţă”, a precizat Octavian Hoandră.
“Se acordă prea puţină grijă valorilor. Acesta este, de fapt, scopul principal al balului”, a subliniat Matei Miko. Producătorul evenimentului a enumerat premiile care îi cinstesc pe clujenii valoroşi, an de an, la Balul Operei: Trofeul Lya Hubic, premiul Mecena, medaliile Seniorii Cetăţii şi premiile Emblemă de Cluj, acordate în premieră anul acesta. La finalul emisiunii, Matei Miko a dezvăluit că ar dori ca ediţia de anul viitor, ce se va numi “Servus, Viena!”, să debuteze cu un vals care să fie dansat în întreaga sală a Operei.