Moda a însufleţit Grand Hotel Italia

Moda a însufleţit Grand Hotel Italia
O spectaculoasă paradă a modei a animat interiorul impunător al hotelului clujean.

Colecţiile absolvenţilor secţiei de design a Universităţii de Artă şi Design (UAD) au fost spectaculoase şi au uimit publicul prin ingeniozitate. Dacă până anul trecut Gala Fashion Design s-a desfăşurat în spaţiile puţin generoase de la Expo Transilvania, sau la Polus Center, de această dată prezentarea a avut parte de un loc neconvenţional, Grand Italia, şi a fost chiar primul eveniment pe care l-a găzduit viitorul hotel din cartierul Bună Ziua.

Publicul s-a bucurat pe parcursul a aproape două ore şi jumătate de 28 de colecţii, care mai de care mai neaşteptate. A impresionat colecţia "Armuri urbane" a Iuliei Balint, era dedicată "femeii sofisticate, misterioase, elegante", cu rochii drapate din voal de mătase şi structuri metalizate. O altă prezentare, "Turbulence" a absolventei Timea Bullevari, a adus în scenă veşminte neogotice, iar Andreea Boariu a oferit în "Meltin' Pot" un spectacol de culori şi materiale care sugerau multiculturalitatea.

Kovacs Eszter a adus în lumina reflectoarelor elemente ca buzunarele cu burduf multiplicate, detalii inspirate din raniţele soldaţilor, în colecţia "Army of Navy Blues". Nu au lipsit din ţinutele prezentate de modele de la Transilvania Fashion influenţele etnice din cultura triburilor amerindiene, rochii inspirate din culturile africane sau chiar din coloritul culturilor rupestre de la Altamira. În public au fost prezenţi Matei Miko, directorul agenţiei Transilvania Fashion şi producător al evenimentului, precum şi membri ai conducerii UAD din Cluj-Napoca.

 

 

Comenteaza