40.000 de lei, prin Lions, pentru copii

40.000 de lei, prin Lions, pentru copii
În urma spectacolului caritabil “Dineu cu proşti”, organizat de cluburile Lions din Cluj-Napoca luni seară la Teatrul Naţional, s-au strâns 40.000 de lei (după scăderea cheltuielilor aferente evenimentului). Suma adunată din vânzarea biletelor va ajuta la desfăşurarea proiectului medical “Să păstrăm darul vederii”, care va demara cel mai probabil în această toamnă.

Proiectul "Să păstrăm darul vederii", coordonat de medicul oftalmolog Cristina Vlăduţiu, constă în depistarea precoce a ambliopiei (numită şi "ochiul leneş", o boală a sistemului vizual caracterizată prin slăbirea simţitoare a vederii) şi a altor boli de ochi la copiii cu vârste cuprinse între 3 luni şi 6 ani. Aceste boli pot fi vindecate prin proceduri simple dacă sunt depistate la o vârstă fragedă. La spectacolul regizat de Ion Caramitru (prezent la eveniment) au participat 700 de spectatori, iar printre personalităţile prezente s-au numărat Răzvan Rotta (past district governor Lions Clubs District 124 România), soţia sa, Alice Rotta, Dorel Goia, Gicu Gânscă, Bogdan Petrina sau Remus Lăpuşan. "Dineu cu proşti" este o comedie a autorului francez Francis Veber. Din distribuţia spectacolului Teatrului Naţional din Bucureşti fac parte, între alţii, Horaţiu Mălăele, Şerban Ionescu şi Medeea Marinescu. Piesa lui Veber pleacă de la ideea unui dineu organizat într-un grup de prieteni snobi şi sarcastici, dineu ai cărui invitaţi candidează, fără s-o ştie, la titlul de prost perfect.

 

 

Comenteaza