Activitate solară intensă astăzi! Furtunile solare ar putea afecta comunicațiile

Activitate solară intensă astăzi! Furtunile solare ar putea afecta comunicațiile

Pentru luni este prognozată o activitate intensă a erupţiilor solare care ar putea interfera cu comunicaţiile pe unde scurte, spun oamenii de ştiinţă, care au observat duminică trei erupţii solare.

Specialiștii de la Institutul Fedorov de Geofizică Aplicată din Moscova au declarat că sunt posibile erupţii de clasă X, inclusiv erupţii cu protoni, iar condiţiile radio pe unde scurte se aşteaptă să se deterioreze.

Erupţiile de clasă X sunt cele mai puternice explozii din sistemele solare şi pot crea furtuni de radiaţii de lungă durată. Erupţiile de protoni sunt o furtună de particule energetice solare, compuse în principal din protoni, informează Reuters, conform Mediafax.

Erupţiile solare se produc atunci când câmpurile magnetice puternice din interiorul şi din jurul soarelui se reconectează. Acestea pot afecta câmpul magnetic al Pământului, cu potenţialul de a deteriora sateliţii şi echipamentele de comunicaţii, potrivit NASA.

În 2022, o furtună geomagnetică declanşată de o mare explozie de radiaţii de la soare a doborât 40 de sateliţi SpaceX, care tocmai fuseseră lansaţi.

Duminică au fost observate trei erupţii solare, a precizat Institutul Fedorov, una dintre ele durând 14 minute, însoţită de întreruperi în comunicaţiile radio.

Comenteaza