Foto Actorul Russell Brand, condamnat la 10 ani și jumătate de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale / A transformat Biblia și credința într-un instrument de circ mediatic în fața instanțelor
Actorul și comedianul britanic Russell Brand a fost condamnat luni la 10 ani și șase luni de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de violarea unei femei și agresarea sexuală a altor trei, anunță Mediafax. Faptele au fost comise între 2004 și 2009.
Sentința a fost pronunțată de judecătorul Joel Bennathan, la Tribunalul Southwark Crown Court din Londra. Magistratul a afirmat că Brand a manifestat un „dispreț arogant și lipsit de considerație” față de femei și a făcut referire la ascensiunea sa în lumea divertismentului.
„În urmă cu aproximativ 20 de ani, Russell Brand, deveneai celebru. Erai inteligent și, în ochii multora, amuzant și carismatic. Deveniseși, de asemenea, un prădător sexual”, i-a transmis judecătorul în timpul pronunțării sentinței, potrivit Associated Press.
În vârstă de 51 de ani, Brand a asistat la ședința de judecată îmbrăcat într-un costum gri și ținând în mână un crucifix. Acesta a manifestat puține emoții în momentul pronunțării sentinței, iar înainte de a fi condus de agenții penitenciari s-a întors către soția sa, Laura, căreia i-a transmis fără cuvinte: „O să fie bine”.
Un juriu format din opt bărbați și patru femei l-a găsit vinovat pe Russell Brand de patru infracțiuni, comise asupra a patru femei. Printre acestea se numără un viol și trei agresiuni sexuale. Actorul a fost achitat de alte două acuzații de viol și de o tentativă de agresiune indecentă. Faptele pentru care a fost condamnat datează din perioada 2004-2009.
Procurorul Riel Karmy-Jones a susținut că Brand a folosit influența și notorietatea dobândite în industria divertismentului pentru a avea acces la femei și pentru a comite infracțiunile. Avocatul apărării, Ian Winter, a cerut instanței să țină cont de comportamentul anterior al clientului său și de activitățile caritabile desfășurate de acesta. Brand avea o singură condamnare anterioară, pentru posesie de marijuana, din 1995.
Comedianul a negat acuzațiile și a susținut că toate relațiile sexuale au fost consensuale. „Am simțit că, dacă îl reclam, nimeni nu mă va crede. Faima, averea și influența lui au creat un dezechilibru de putere care m-a făcut să mă simt neputincioasă”, a transmis una dintre victime, printr-o declarație citită în instanță.
Russell Brand s-a botezat creștin în anul 2024, exact în perioada în care au explodat acuzațiile grave legate de agresiuni sexuale. Acesta a creat un spectacolul media din jurul credinței, în timpul proceselor, Brand fiind criticat intens pentru că a transformat Biblia și credința într-un instrument de circ mediatic în fața instanțelor și a camerelor de filmat, potrivit TheIndependent.co.uk.
În timp ce o minoritate din comunitatea creștină consideră că orice convertire publică merită prezumția de sinceritate, majoritatea publicului și credincioșilor văd comportamentul său — nerespectarea valorilor morale, folosirea religiei pentru a scăpa de consecințele legale și gafele teologice evidente — ca pe o dovadă clară de ipocrizie oportunistă, transmite The Guardian.











