Adam Sandler şi Berlusconi, pe ecrane
- Scris de Dora Mircea Radu
- 28 Aug 2010, 00:17
- Life
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
O comedie cu popularul actor, dar şi o animaţie 3D despre “cel mai mare ticălos al planetei” rulează, în premieră, la sfârşit de săptămână, în cinematografele clujene.
“Grown Ups”, un film despre peripeţiile de vară ale unor foşti colegi, şi animaţia tridimensională “Despicable Me”, despre un ticălos care vrea să fure Luna de pe cer, sunt premierele acestei săptămâni pe marile ecrane clujene.
În “Grown Ups”, după 30 de ani de la absolvirea liceului, cinci prieteni foarte buni împreună cu soţiile lor se întorc în oraşul natal pentru a participa la funeraliile fostului lor antrenor de baschet. Reunindu-se cu prilejul acestui eveniment trist după atâţia ani de despărţire, grupul celor cinci amici decide să petreacă un sfârşit de săptămână plăcut la casa de pe lac în care, cu ani în urmă, sărbătoriseră câştigarea campionatului de către echipa lor de baschet. Ei sunt convinşi că acesta este cel mai potrivit mod de a celebra viaţa şi cariera regretatului antrenor.
“Băieţii”, între care se numără celebrii Adam Sandler şi Chris Rock, rememorează aventurile din trecut şi intră în tot felul de încurcături amuzante în prezent. “Grown Ups” poate fi văzut, în premieră, la Odeon Cineplex din Polus Center.
Povestea din animaţia 3D “Despicable Me” are loc într-un cartier din suburbii cu locuinţe curate, înconjurate de garduri albe şi tufişuri de trandafiri, unde există o singură casă de culoare neagră, care are în faţă o peluză neîngrijită. Fără ca vecinii să bănuiască ceva necurat, casa întunecată şi sumbră ascunde un secret, fiind locuită de către cel mai mare ticălos al planetei, pe nume Gru.
După ce a furat piramidele de la Gizeh, înlocuindu-le cu nişte imitaţii perfecte, şi a determinat autorităţile să păzească cu străşnicie obiectivele turistice din toată lumea, de la Marele Zid Chinezesc la Turnul Eiffel, Gru şi armata lui de infractori intenţionează să realizeze cel mai spectaculos jaf posibil. Ei doresc nici mai mult, nici mai puţin decât să “fure” Luna de pe cer. Planul merge excelent până în ziua în care Gru întâlneşte trei fetiţe orfane pe nume Agnes, Edith şi Margo, care îi îmblânzesc sufletul şi îi ating coarda sensibilă, privindu-l ca pe un potenţial tată.
Astfel, cel mai perfid ticălos de pe Glob este forţat să facă faţă provocării pe care i-o lansează cele trei orfane: să renunţe la planul lui diabolic de a fura Luna. “Despicable Me” rulează în premieră la Odeon Cineplex din Polus Center.
La cinematograful Arta poate fi vizionată pelicula “Videocracy”, care a rulat, în premieră în România, la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Film “Transilvania”.
Filmul, regizat de Erik Gandini, este un documentar acid despre ascensiunea lui Silvio Berlusconi, proprietarul unui imperiu media în Italia şi preşedintele statului, personaj al cărui succes se bazează pe o reţetă comercială. Reţeta lui Berlusconi este aceea de a da circ populaţiei, arată Gandini, întocmai cum, în perioada Imperiului Roman, politicienii hrăneau mulţimea cu pâine şi circ în marile arene, la luptele de gladiatori. Sloganul lui Berlusconi este, în opinia regizorului, “Cine nu apare la televiziune nu există”.
Programul filmelor (selecţie)
Step Up - 3D (avanpremieră)
Odeon Cineplex: Joi: 21:00
Grown Ups (premieră)
Odeon Cineplex: Vineri - Joi: 15:30, 17:45, 19:45, 21:45
Despicable Me - 3D (premieră)
Odeon Cineplex: Vineri: 15:00, 17:00, 19:00; Sâmbătă - Duminică: 13:00, 15:00, 17:00, 19:00; Luni - Joi: 15:00, 17:00, 19:00
Salt
Republica: Vineri - Joi: 13:00 15:30 18:00 20:30 23:00
Odeon Cineplex: Vineri - Joi: 15:15, 17:30, 19:30, 21:30
Cinema City: Vineri: 13:40, 15:50, 18:00, 20:15, 22:20 ; Sâmbătă - Duminică: 11:20, 13:40, 15:50, 18:00, 20:15, 22:20 ; Luni - Joi: 13:40, 15:50, 18:00, 20:15, 22:20
Videocracy
Arta: Vineri - Joi: 14:30 17:00 19:30 22:00
Splice
Cinema City: Vineri - Joi: 21:40

Comenteaza