Clujenii nu mai au de aşteptat mult până să poată savura berea şi atmosfera bavareză chiar la ei în oraş. Berăria Ludwig, numită astfel după regele Ludwig (Ludovic) I al Bavariei, se va deschide la jumătatea acestei luni în centrul Clujului.
Ludwig va fi situată pe strada Şt. O. Iosif (în apropierea centrului comercial Central), iar reprezentanţii localului promit o atmosferă bavareză 100%. "Vom deschide pe la jumătatea acestei luni, dar data nu este încă stabilită exact deoarece aşteptăm nişte răspunsuri de la câteva instituţii importante", a precizat Ledenyi Robert, marketing managerul localului. "Imaginează-ţi că eşti în München când intri. Este un pub original Paulaner, prin bere, în plus este original bavarez, de la costumaţia ospătarilor, servire, mobilier până la decoraţiuni", a detaliat Ledenyi. Berăria va avea parter, destinat nefumătorilor, şi etaj, "partea mai boemă, unde se va fuma".
Clienţii vor putea savura atât diverse sortimente ale celebrei mărci Paulaner, cât şi alte feluri de bere, filtrată şi nefiltrată (atât blondă, cât şi brună), precum şi bere cu gust de salcâm, de exemplu. La Ludwig se vor putea mânca feluri specifice landului german (meniul este în faza de finisare), iar localul va găzdui şi evenimente precum concerte de folk bavarez. Ludwig aşteaptă clujenii şi cu oferte speciale: "avem o cameră VIP, care se poate închiria şi unde încap aproximativ 50 de persoane", a punctat Ledenyi. De precizat faptul că proprietarii Ludwig deţin şi localurile clujene Corvinus şi Republic (berărie cu specific cehesc). "Tot ceea ce înseamnă cultură a berii şi a băutului de bere se găseşte în Cehia, Bavaria şi Belgia", a răspuns Ledenyi Robert unei întrebări despre planurile "lanţului de berării".
München, capitala Bavariei
Bavaria (în germană Bayern, oficial Freistaat Bayern) este landul care cuprinde partea de sud-est a Germaniei. Pentru comparaţie, suprafaţa landului este în jur de o treime din cea a României. Bavaria este subdivizată în 71 de districte şi 25 de oraşe cu statut de district. München este capitala landului Bavaria şi al treilea oraş ca mărime din Germania.
München, capitala Bavariei
Bavaria (în germană Bayern, oficial Freistaat Bayern) este landul care cuprinde partea de sud-est a Germaniei. Pentru comparaţie, suprafaţa landului este în jur de o treime din cea a României. Bavaria este subdivizată în 71 de districte şi 25 de oraşe cu statut de district. München este capitala landului Bavaria şi al treilea oraş ca mărime din Germania.