Foto Biserica cu turnu roșu din Cluj-Napoca

Fosta Biserică a Mănăstirii Minorite, actuala Catedrala Greco-Catolică "Schimbarea la Față" de pe Bulevardul Eroilor nr.10.

În anul 1724 ordinul minoriţilor a primit dreptul de a se întoarce în oraş, cu condiţia de a se stabili într-una din suburbiile Clujului şi de a achiziţiona ca loc de cult doar o simplă casă de lemn. Cu timpul minoriţii au reuşit totuşi să-şi consolideze poziţia, revenind în centrul oraşului, astfel au cumpărat într-o primă fază casa Henter de pe Strada de Mijloc (astăzi b-dul Eroilor). În anul 1760 şi-au formulat prima cerere de a-şi construi o biserică şi o mănăstire pe parcela casei menţionate, însă din încercările lor a rezultat doar dreptul de a folosi casa achiziţionată. După un şir îndelungat de tratative cu vecinii, în vederea cumpărării imobilelor învecinate şi de cereri adresate oficialităţilor pentru acordarea unor subvenţii pentru construirea unei biserici, în anul 1775, după desfiinţarea ordinului iezuit, superiorul ordinului Bálint Héja a formulat o adresă pentru acoperirea cheltuielilor estimate. Ordinul nu a beneficiat de suportul oficialităţilor, chiar şi suma de 500 de florini, donată minoriţilor de către generalul baron Ignaţiu de Rosin pentru construirea edificiilor a fost acordată prin dispoziţia împărătesei Mariei Tereza, unui orfelinat carinthian.

Cu toate acestea construirea bisericii a fost începută din fondurile proprii ale ordinului şi din subscripţii particulare. Aproape de finalizarea construcţiei, la data de 22 septembrie 1779, turnul s-a prăbuşit din cauza fundaţiei slabe, afectând grav şi partea de nord a bisericii. În urma celor întâmplate ordinul a adresat noi cereri către împărăteasa Maria Tereza pentru finanţarea construcţiei, care după numeroase amânări, a alocat în anul 1780 suma de 7000 florini, cu condiţia de a încredinţa proiectarea noului turn unui arhitect priceput. Fiindcă în această perioadă construcţiile palatului Bánffy din Cluj tocmai stagnau, arhitectul acestui edificiu Johann Eberhard Blaumann, arhitectul-şef al oraşului Sibiu a acceptat oferta minoriţilor. Imediat după finalizarea construcţiilor edificiul fusese înzestrat cu mobilier bisericesc nou.

Cripta bisericii servea ca loc de înmormântare pentru diferite categorii ale elitei catolice şi călugărilor ordinului. La începutul secolului XX se aflau în interiorul bisericii câteva monumente funarare empire, dintre care cele mai semnificative erau monumentul Augustei Seifert, al lui Domokos Simai jr. şi al unui dintre patronii construirii bisericii, Ignatius De Rosin.

După anul 1918 s-a produs o creştere semnificativă a numărului enoriaşilor greco-catolici din oraş, biserica din strada Bob devenind neîncăpătoare, iar în acelaşi timp biserica minorită rămăsese fără călugări. Astfel în anul 1921 a fost solicitat printr-un memoriu adresat Înaltpreasfinţitei Sale dr. Vasile Suciu, mitropolitul Blajului, obţinerea bisericii minorite. În urma memoriului înaintat Sfântului Scaun Apostolic al Romei, minoriţii au cedat biserica cu toate bunurile sale greco-catolicilor în anul 1924. Probabil cu această ocazie a fost realizat iconostasul şi jilţul bisericii, toate acestea fiind concepute în aceeaşi manieră ca piesele de mobilier originale, în stil empire, însă toate acestea din urmă poartă şi amprenta influenţei neobaroce. Altarele laterale realizate în stilul rococoului au fost mutate în biserica minorită din Aiud.

La data de 29 aprilie 1926 papa Pius XI a donat biserica cu toate bunurile aparţinătoare Mitropoliei de Alba-Iulia şi Făgăraş. Peste patru ani, la data de 5 iunie 1930, prin constituţia "Solenni Conventione" sediul episcopal s-a mutat de la Gherla la Cluj, astfel biserica a fost ridicată la rangul de biserică catedrală. Începând din anul 1948 catedrala a fost preluată abuziv de către biserca ortodoxă română, fiind folosită de către ei până în 1998, când a reintrat în posesia bisericii greco-catolice.

Deși construită odată cu biserica, cripta a fost descoperită din întâmplare abia în anul 1999, în urma efectuării unor forări în scopul determinării sursei umidității foarte mari din clădire. Se pare că între anii 1920 și 1924, când lăcașul de cult trebuia să treacă la greco-catolici, călugării franciscani au reușit să mascheze această criptă.

Cuprinzând 150 de locuri de veci, în cripta de sub catedrală au fost îngropate persoane între anii 1785 – 1920. În dreptul acestora, este trecut numele și poziția socială, putând fi regăsiți, de exemplu, un avocat al poporului, un poștaș și chiar un primar.

Sursa info: enciclopediavirtuala.ro
© Institutul Național al Patrimoniului