Foto Brânza de Năsal (Cluj), descoperită de ţăranii care au furat caşul unui grof şi l-au ascuns într-o grotă. Care este adevărata istorie
- Scris de Ziua de Cluj
- 20 Noi 2023, 16:29
- Life
- Ascultă știrea

Brânza de Năsal (Noszolyi sajt): primul produs din România care a obţinut statutul “denumire de origine protejată în Uniunea Europeană” – fabricată lângă Cluj în satul Năsal (Noszoly) din comuna Ţaga/Cege, graţie microclimei şi bacteriilor din grota din zonă.
Legenda spune că secretul brânzei de Năsal a fost descoperit de ţăranii care au furat caşul unui grof şi l-au ascuns într-o grotă. Deşi aproape sigur legenda este doar o poveste, este probabil că s-a produs astfel de brânză în zonă de mai multă vreme. Succesul produsului însă se leagă de familia Schilling care a început comercializarea la mijlocul secolului XIX.
Familia Schilling, originară din Elveţia, s-a stabilit la Turda în anii 1750. Domeniul din Năsal a fost cumpărat la mijlocul anilor 1800 de către Schilling János, inginerul şef al Clujului. Cam atunci s-a început şi producţia şi comercializarea brânzei de Năsal (Noszolyi sajt). Eticheta a fost proiectată de Schilling Zoltán (după povestea vulpii şi corbului) iar produsul a câştigat multiple premii de-a lungul timpului, fiind foarte apreciat în întreaga Monarhie – inclusiv medalia de aur la Expoziţia Universală de la Paris din 1899. Fabrica a rămas în proprietatea familiei Schilling până la naţionalizare: ultimul proprietar al fabricii a fost un alt Schilling János care a murit în închisoare din cauza rolului politic jucat în timpul celui de al doilea război mondial. După memoriile fiicei, a fabricat brânza în parteneriat cu preotul ortodox local pe numele Macavei: Schilling s-a ocupat de distribuţia la Budapesta şi Viena iar Macavei de Bratislava şi Praga.
Din timpul războiului avem şi o întâmplare amuzantă despre cum a “rezolvat” brânza o situaţie delicată la Cluj: “după ce am aşteptat degeaba o oră, vice-fişpanul dr. Schilling János a salvat situaţia: s-a dus la propria locuinţă din apropiere de unde a adus o bucată de brânză din producţia proprie de la Năsal şi ceva pâine” – a notat ulterior unul dintre participanţi.
După naţionalizare producţia a fost preluată de I.C.I.L. (ulterior Napolact) şi a continuat neîntreruptă până în 2013, când fabrica a fost închisă. Din fericire, producţia s-a reluat în august 2014 tot sub licenţa Napolact.
Sursa: András Vajda, Amintiri din vechiul Cluj.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei