Bucătarul clujean cu trei recorduri mondiale la activ. “Am făcut senzaţie cu mititeii în Suedia”

Bucătarul clujean cu trei recorduri mondiale la activ. “Am făcut senzaţie cu mititeii în Suedia”
Bucătarul care are la activ trei recorduri mondiale a vorbit, pentru ZIUA de CLUJ, despre dosarul la Securitate sau experienţele din Suedia şi România.

Urmaş al unei familii de bucătari care au gătit pentru familia Banffy, Tibi Kiss crede în potenţialul gastronomic al Clujului, iar despre manele spune că "îmi place să aud aşa ceva în sud". A fost primul clujean care avea masă inscripţionată cu numele lui în Music Pub.

Cum era Clujul în copilărie?

Am crescut în Grigorescu, lângă Someş, la casă. Mi-am făcut copilăria şi tinereţea la Cluj, apoi am stat în Suedia opt ani. După Revoluţie am înfiinţat a treia firmă mixtă cu capital străin şi român din ţară. Era un conglomerat de firme, erau 27 la un moment dat şi asta mi-a adus şi dezastrul, colapsul.

V-a fost greu în Suedia?

Da şi nu. Întotdeauna cei ca mine au simt o atracţie magnetică să se întoarcă mereu înapoi. Aveam sentimentul ăsta că o dată şi o dată se schimbă şi la noi ceva. Preţuiesc mult Suedia, o ţară bogată cu oameni minunaţi. Niciodată nu am avut conflicte. Am avut un restaurant acolo, dar nu am avut aşa mare succes cu mâncărurile tradiţionale cât am avut între prieteni. Făceam mititei pe plajă şi toată lumea se mira de ceva care miroase îngrozitor şi scoate fum, dar erau înnebuniţi şi ei după gustul lor. Am făcut senzaţie cu mititeii în Suedia.

Aţi avut necazuri cu Securitatea?

Da. Am avut dosar şi în sfârşit mi l-am scos, anul acesta, în 20 ianuarie, dar nu am aflat mai mult decât cele ştiute. Din dosarul meu rezultă că am fost acceptat să plec din ţară. Era mai comod pentru toţi să scape de mine.

Cum aţi învăţat să gătiţi?

În copilărie îmi plăcea să stau lângă mama şi făceam experimente pe seama familiei. Impulsul cel mai mare l-am primit la 18 ani, de la un unchi de-al meu care era mare bucătar. Se trăgea dintr-o familie de bucătari care găteau pentru familia Banffy. Povestea despre tot felul de mâncăruri ciudate la acea vreme şi, bineînţeles, încercam şi eu apoi.

Cum se mănâncă în România?

Restaurantul Spritz Café e de doi ani. Merge foarte greu, s-a născut odată cu criza. A început şi la noi să se mişte piaţa gastronomică. Au apărut restaurante de profil şi asta îi ajută pe oameni să mai guste şi altceva.

Ce reacţii primiţi după recorduri?

Am fost felicitat din toată lumea după recordul de la ediţia asta a Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber, pe internet, dar şi pe stradă. M-aş aştepta la un ajutor mult mai substanţial şi de la primăria noastră, şi financiar, dar şi să promoveze bucătăria locală când are invitaţi. Toate evenimentele ar trebui cumva cuplate cu gastronomia. La noi, un turist găseşte mici sau grătar. Eu sunt fan ai micilor, dar ar trebui şi altceva.

Sunteţi adeptul mâncării sănătoase?

Categoric. Eu fără piaţa noastră nu aş exista. Cele mai bune roşii sunt cele ale hostezenilor, ca şi morcovii şi ceapa noastră. Sunt foarte îngrijorat când trebuie să gătesc cu ceapă din China sau Turcia.

E bine să mâncăm în oraş sau acasă?

Şi una, şi alta. Atmosfera din restaurante e specială în toată Europa. Au alte posibilităţile, desigur, dar măcar o dată pe săptămână tot ar trebui să încercăm.

Cum sunt şcolile de bucătari la noi?

Slabe. Tinerii au ambiţie, au talent, dar cunoştinţe destul de limitate pentru că profesorii nu se implică. La locul de muncă, iei un tânăr, îl pui imediat la tăiat ceapă şi asta e tot ce învaţă. Îşi pierde elanul şi ambiţiile. Am un fiu care trăieşte în Suedia, e licean şi a întrerupt şcoala ca să vină un an să înveţe ce e viaţa. Binenţeles, opt luni s-a distrat, dar apoi a învăţat să gătească. Acum e pe viteza turbo, că vrea să înveţe să gătească şi să plece în China, unde să deprindă cum se fac mâncărurile chinezeşti.

Cum vedeţi criza?

Trecem prin cea mai grea perioadă. O vreme s-a trăit foarte bine şi apoi au venit necazurile. Oamenii vor iar vremurile bune şi acum stăm şi aşteptăm ca politicienii să ne scape. E foarte rău să aştepţi mereu ca alţii să facă ceva în locul tău. De aceea eu sunt implicat în toate aceste activităţi.

Aveţi nostalgii după Music Pub?

Am fost acolo de la început şi până la sfârşit. Eram singurul din Cluj care aveam masa mea, cu numele meu. Era viaţă bună, fum mult şi chefuri. Cu prietenii de la masa aceea mă întâlnesc foarte rar. Asta nu înseamnă că oamenii au murit, ci că s-au făcut familişti sau extrem de iubitori de meseria lor. Fiecare seară a fost de neuitat, dar o dată am primit cadou un fel de votcă din care beam mereu. A dispărut, din fericire, din ţară. Era într-o sticlă din plastic de trei metri, din fier forjat, un model de artă. Eram super fericit până luni dimineaţa, când la firmă la intrare toate femeile râdeau în hohote. Nu ştiam de ce. Am aflat că eram filmat şi dat la televizor.

Ce credeţi despre manele?

Toată distracţiile la locul lor sunt foarte frumoase şi foarte binevenite şi cred că cu asta am reuşit să vă răspund destul de elegant. Nu îmi displace să aud undeva în sud aşa ceva şi chiar mă distrează, dar eu cred că avem şi o muzică atât de valoroasă ca să ne distrăm şi pe ea.

(Articol din arhiva ZIUA de CLUJ)

 

Comenteaza