Cât rezistă friptura la frigider? După câte zile dezvoltă bacterii

Cât rezistă friptura la frigider? După câte zile dezvoltă bacterii
| Foto: ego.ro

Friptura de porc este nelipsită de pe mesele românilor de Crăciun. Adesea gospodinele o prepară în cantități mari, pentru a o păstra la rece. Mare atenţie, deoarece nu rezistă mult!

Înaintea Sărbătorii de Crăciun românii au obiceiul de a găti mai mult decât e nevoie. Mușchiul, ceafa, cârnații și cotletele, alături de delicioasele sarmale, dar şi salate cu maioneze sau prăjituri şi cozonaci, toate sunt gătite ca să fie mâncare destulă pentru atât pentru gazde, cât şi pentru oaspeţi.

În 1876 a fost inventat frigiderul și, deși a durat ceva timp pentru a deveni unul dintre electrocasnicele esențiale în bucătăria oricărei locuințe, aşa că mâncarea rămasă după masa de Crăciun e păstrată acum la frigider. Dar cât timp se păstrează la rece friptura de porc, vită, pui sau peştele gătit?

Să nu treacă mai mult de 4 zile

În stare crudă, carnea începe să-și piardă din proprietăți după 24-48 de ore, iar carnea de porc gătită poate fi păstrată la frigider timp de trei-patru zile, niciodată mai mult. După această perioadă, carnea dezvoltă bacterii dăunătoare organismului, iar cel mai mare risc este acela de toxiinfecție alimentară.

Așadar, dacă aveți friptură de porc rămasă de la Crăciun, o puteți reîncălzi și consuma neapărat în câteva zile. Trebuie să mai știți că friptura de porc trebuie aruncată direct la gunoi dacă este lăsată la temperatura camerei mai mult de 2 ore.

În ce priveşte păstrarea frupturilor în congelator, părerile sunt împărţite cu privire la valabilitatea acestora. Ego.ro scrie că ar rezista 2-3 luni la congelator, timp în care friptura îşi păstrează calitatea optimă, dar rămâne sigură pentru consum și după această perioadă încă câteva luni.

Comenteaza