Cea mai delicioasă rețetă de post. Tocănița de ciuperci

Cea mai delicioasă rețetă de post. Tocănița de ciuperci
| Foto: Gastropedia

Ți-am pregătit o rețetă de post, ca să-ți ușurăm munca în prepararea unor mese rapide și delicioase de post.

Ingrediente 

1 kg de ciuperci
2 ardei grași roșii
3 cepe
2 morcovi
200 g pulpă de roșii
cimbru
pătrunjel
sare
piper
200 ml vin alb
2 linguri de făină

Mod de preparare 

Spălăm și curățăm ciupercile, după care le tăiem felii. Călim ceapa în puțin ulei încins, când aceasta devine aurie, adăugăm și morcovii dați pe răzătoare. După ce legumele s-au călit împreună, adăugăm și ardeii tocați. La final punem roșiile pasate, ciupercile și adăugăm vinul alb.

După ce toate ingredientele fierb puțin, adăugăm apă încât aceasta să acopere ușor ciupercile. Ulterior adăugăm cimbru și acoperim oala. Lăsăm tocănița să fiarbă la foc mic, amestecând periodic. Făina se amestecă cu puțină apă și se adaugă peste ciuperci, pentru a fierbe circa 10 minute. Ne mai rămâne un singur lucru, să adăugăm pătrunjel și alte condimente după propria preferință. 

Pentru iubitorii de gustări tradiționale, reamintim că tocănița de ciuperci se potrivește perfect cu o mămăliguță. Poftă mare!

Comenteaza