Clădirea din centrul Clujului cu zodiac astronomic și cadran solar. Azi este sediu de universitate

O nouă poveste despre Clujul vechi. 

"Nu demult, am postat o casă din Centrul Clujului, sub denumirea de Casa Pataki - Teleki situată pe latura de est Pieței Unirii colț cu strada Eroilor. In mai multe descrieri este confundată cu o altă casă, care poarta denumirea de casa Wolphard–Kakas, care se găsește alături spre Centrul Vechi la nr.31

La ora actuală, la etaj este Universitatea de Arte Vizuale „Ion Andreescu” și banca „Société Générale”. Cîndva, aici a funcționat libreria Coșbuc. Casa a început sa fie construită în sec. XVI stil gotic, iar la ordinele parohului Adrianus Wolphard, intre anii 1534 és 1541, a fost reconstruită. A murit însă, înainte de finalizarea lucrării, casa fiind continuată de fratele său, Stephanus Wolphard, jude-primar al oraşului Cluj, și astrolog de renume. În timpul vieţii lui Stephanus Wolphard s-a construit primul etaj al casei şi partea din spate a curţii şi lui i se datorează existenţa cadranului solar.

Clădirea a fost definitivată abia după moartea lui Stephanus Wolphard. Soţia lui s-a recăsătorit cu Kakas István, membru al unei familii din Ungaria, refugiată în Transilvania, clădirea căpătând numele de „Wolphard-Kakas". Casa avea la etaj şi un salon pe al cărui tavan era amenajat un zodiac astronomic. Clădirea a fost parţial demolată în 1894, o parte din ancadramentul uşilor şi ferestrelor împreună cu alte elemente de decor ale casei se află astăzi în Lapidarul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei", scrie Casaba Minier, pe Amintiri din vechiul Cluj. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza