Club des Belugas va susţine două concerte la Cluj
- Scris de Dora Mircea Radu
- 22 Mar 2011, 22:47
- Life
- Ascultă știrea

Clujenii sunt invitaţi la două concerte în premieră în Transilvania: muzicienii din formaţia germană Club des Belugas şi invitaţii lor din Bucureşti, trupele TiPtiL şi Cuantune, vor evolua vineri, în clubul Diesel, iar sâmbătă vor urca pe scena Casei de Cultură a Studenţilor (CCS).
Spectacolul din Diesel Club va începe vineri, 25 martie, în jurul orei 22:30 şi este programat să se încheie după ora 2:00 dimineaţa. Sâmbătă seara, Club des Belugas vor concerta la Casa de Cultură a Studenţilor. Evenimentul va începe în jurul orei 20:00 şi este programat să dureze aproximativ cinci ore. În holul Casei de Cultură a Studenţilor vor fi amenajate standuri cu sucuri şi băuturi alcoolice, precum şi locuri pentru fumat. Preţul biletelor la evenimentul din clubul Diesel este de 35,50 sau 70 lei, în funcţie de loc. Pentru concertul de la Casa de Cultură a Studenţilor, biletele costă 20, 30, 40, 50 sau 60 lei, în funcţie de loc. Studenţii posesori de Studcard vor avea o reducere de 20% la evenimentul de la CCS.
Club des Belugas, pentru prima dată în Transilvania, au mai fost în România cu ocazia unui concert la Timişoara. Muzicienii vor sosi la Cluj vineri după-masă şi vor pleca luni. În cursul zilei de duminică, organizatorii evenimentului le-au pregătit artiştilor un program de vizitare a oraşului. Club des Belugas este unul dintre proiectele nujazz lider în Germania şi Europa. "Folosindu-şi din plin creativitatea, ei combină stilurile europene contemporane cu beaturi brazliene, black-soul american şi ritmuri de swing specifice anilor '50, '60 şi '70. Şi-au început cariera în 2002 cu albumul «Caviar at 3 a.m.», iar până acum au scos pe piaţă 14 albume. În ultimii trei ani, au susţinut peste 100 de concerte în toată Europa, participând şi la cele mai importante festivaluri de muzică electronică şi jazz", au detaliat oficialii Diesel Club. Muzicienii din cadrul Club des Belugas concertează în diferite formule, iar una dintre cele mai de succes este şi cea care va fi prezentă la Cluj, cu Brenda Boykin cap de afiş. Artista, originară din SUA, a fost caracterizată de specialişti drept "cea mai autentică şi inventivă voce feminină de jump blues vocal stylist din generaţia sa".
Formaţiile bucureştene invitate la evenimentele de la Cluj sunt TiPtiL (Raluca Staicu - voce, Adina Dura - voce, Bujor Stoicovici - chitară bas, contrabas, Ciprian Moisescu - tobe şi Creţu - chitară) şi Cuantune (Elizabeth - voce, Mario F. Cruxfader - voce, producţie, DJ şi inginer de sunet, Michael Acker - chitară bas, contrabas). Concertele vor fi preluate integral de către postul de televiziune TVR Cluj, iar pe baza acestora se va produce un film.
Banii de bilete ajung la copiii orfani
Pentru spectacolul de la Casa de Cultură a Studenţilor, Club des Belugas au renunţat la onorariul lor, dorind ca banii încasaţi din plata biletelor să fie donaţi copiilor orfani din România, prin intermediul Fundaţiei Kinderzukunft. Istoricul Fundaţiei Rudolf Walther, www.kinderzukunft.ro, se leagă de primele transporturi umanitare pe care omul de afaceri german Rudolf Walther le-a adus în România imediat după Revoluţia din Decembrie 1989. Rudolf Walther, soldat german ajuns în anul 1944 pe frontul românesc, luptându-se cu soldaţii ruşi, a avut norocul de a fi ajutat şi găzduit de mai multe ori de către familii de români.
"Multor români le datorez viaţa (...), acelui pastor care m-a primit în casa lui când eram pe punctul de a muri de foame, acelui ţăran care, având arma rusului îndreptată spre el, a minţit că nu a văzut niciun soldat german, fapt prin care în acel moment mi-a salvat viaţa, (...) la fel acelui poliţist, care mi-a aruncat 2.000 de lei peste gardul lagărului, astfel ţinându-şi promisiunea de a-mi returna banii (...); de aceea în anul 1990 am încercat să-i găsesc pe aceşti oameni, însă fără mare success, majoritatea nemaifiind în viaţă. (...) Am găsit doar familiile lor, pe care am ţinut să le ajut", a rememorat omul de afaceri. Profund impresionat de bunăvoinţa şi de ajutorul acordat de români, soldatul de pe vremuri s-a întors după 50 de ani şi, în toamna anului 1994, a inaugurat Satul de copii Rudolf Walther (foto) construit pe un teren de 80.000 de metri pătraţi lângă Timişoara.