Clujul a fost pentru mult timp centrul emiterii monedelor de aur în Principatul Transilvaniei

Clujul a fost pentru mult timp centrul emiterii monedelor de aur în Principatul Transilvaniei

Până în secolul 16, în Cluj, au fost bătute monede doar ocazional. Monetăria orașului a fost deschisă oficial în anul 1527, fiind mutată aici, de regele Ioan Zapolya, de la Sibiu. Clujul a fost pentru mult timp de atunci încolo centrul emiterii monedelor de aur în Principatul Transilvaniei.

Clădirea monetăriei a supraviețuit, cu numeroase modificări, pe str. Emil Zola (în lateralul bisericii franciscane din Piața Muzeului), și poartă inscripția DOMUS CEMENTARIA ET AURICUSORIA 1608.

Oficiul Monetar din Cluj, așa cum era obișnuit și în alte centre monetare importante din Europa, era singurul din Transilvania care avea dreptul de a preschimba aurul cetățenilor și de a-l transforma în monede. Procedura era una complicată și laborioasă și presupunea rafinarea aurului brut prin încălzire și adăugarea unui praf de cărămidă amestecată cu praf de calcar în proporție de 2:1 (țementare). Procedura era repetată până când aurul ajungea la puritatea de aproape de 24 de carate, stabilită pentru baterea monedelor de aur.

Mai multe informații despre breasla aurarilor în expoziția ”Istoriile Clujului”, activă la etajul 1 al MNIT.

Etichete
Comenteaza