Clujul pierde un festival în 2020

Clujul pierde un festival în 2020
Evenimentul avea loc în fiecare an la coada lacului din Valea Drăganului | Foto: Anita Jambor / Komiti

Organizatorii unui festival care deja devenise tradițional au anunțat că acesta nu va mai avea loc în 2020.

„A fost minunat, a fost extraordinar, a fost moxific. Opt ediții care de la an la an ne-au adus pe tot mai mulți împreună. Din povești au ajuns să devină amintiri, din străini am ajuns să devenim prieteni, dintr-o excursie la munte cu cortul a crescut", au informat organizatorii festivalului Music Outdoor Experience (MOX). 

"Vă mulțumim tuturor pentru toate aceste experiențe pe care le-am trăit împreună, pentru fiecare minut, fiecare secundă, fiecare suflare, pentru fiecare picur de rouă și fiecare fir care s-au conectat și au scris această poveste Music Outdoor Experience.

Timpul trece, iar amintirile vor fi din ce în ce mai puternice pentru fiecare. A fost și este o onoare pentru noi că am reușit să vă bucurăm pe atât de mulți și că în acești ani, pentru patru zile, am devenit parcă o familie. Probabil unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le simțim. 

Anul acesta vom lua o pauză, 2020 va fi un reset pentru noi în care ne vom aduna toate gândurile. Da, e o veste amară, dar știm că anul acesta va trece cât ai pocni din degete și că ne vom revedea, parcă mâine, în 2021", au menționat reprezentanții MOX.

În 2019 MOX a avut loc în perioada 11-14 iulie în locația sa tradițională, de la coada lacului din Valea Drăganului. Pentru fiecare bilet cumpărat - cel mai redus, la prețul de 95 de lei - organizatorii au plantat 10 arbori într-o pădure nouă din zonă. Campingul și transportul de la parcare la festival și înapoi au fost gratuite.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza