Clujul, promovat din nou de Parlamentul European. Mesajul este în limba română VIDEO

Clujul, promovat din nou de Parlamentul European. Mesajul este în limba română VIDEO
Parlamentul European a dat o nouă mână de ajutor la promovarea Capitalei Europene a Tineretului din acest an. De această dată, mesajul transmis este în limba română.

Mai exact, pe pagina oficială de Facebook a instituţiei, urmărită de peste 1.6 milioane de persoane, a fost postat luni seara un clip de prezentare a Clujului. La fel ca la postarea anterioară, din urmă cu două luni, este vorba de varianta clujeană a videoclipului piesei "Happy", creată de Pharrell Williams şi devenită virală în vară.

Filmat de reprezentanţii Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania (TIMAF), clipul evidenţiază câteva dintre cele mai importante atracţii turistice din Cluj.

Alături de acesta apare mesajul "Ce oraș are aproximativ 2.000 de ani, găzduiește cea mai mare universitate din România și a devenit în 2015 Capitala Europeană a Tineretului?". Dacă majoritatea postărilor Parlamentului European sunt în limba engleză, de această dată moderatorii paginii au ales să se exprime în limba română.

Gestul nu a fost trecut cu vederea, edilul Clujului, Emil Boc, distribuind postarea pe pagina sa oficială de pe reţeaua de socializare mai sus menţionată. "Parlamentul European promovează din nou Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului!", a transmis el.

La rândul lor, reprezentanţii Federaţiei SHARE au aplaudat şi ei iniţiativa: "putem vorbi de "gesturi online" care contează? Parlamentul European promovează din nou ‪#‎Cluj2015‬!!! De data aceasta, cu un mesaj în limba română!".


Prima postare a Parlamentului European a avut loc la mijlocul lui decembrie 2014, cu două săptămâni înainte de data la care Clujul a devenit Capitala Europeană a Tineretului.

Comenteaza