Cum alegi șampania pentru Revelion?

Cum alegi șampania pentru Revelion?
| Foto: Alexandr Podvalny/ Pexels

Indiferent dacă ești la un party sau sărbătorești într-un cadru restrâns, acasă, cu familia, șampania este elementul nelipsit de pe masa de Revelion, dar și de la alte evenimente speciale.

Cum alegem șampania?

Vinurile spumante se deosebesc în funcție de cantitatea de zahăr pe care o au în compoziție  în brut natural/ zero și contine cel mult 3 grame zahar/litru, extra brut, care are mai puțin de 6 g zahar/l, brut, cu mai puțin de 15 g zahar/l, extra dry sau extra sec, cu 12-20 g zahar/l, sec: 17-35 g zahar/l demisec: 35-50 g zahar/l și dulce cu mai mult de 50 g zahar/l.

Se spune că în noaptea de Revelion este bine să se consume pește, iar peștele merge foarte bine cu vinurile albe, respectiv un vin spumant, deschis la miezul nopții.

Desertul tradițional românesc, cozonacul, se potrivește cu vinuri albe/ roze, dulci. La acestea se pot adăga coniacul sau cafeaua, care pot avea funcția de –băutură digestivă-.

De ce trebuie să ținem cont?

Nu amesteca vinurile

Specialiștii recomandă servirea a cel mult patru vinuri la masă, iar indicat este să le alegi în funcție de preferințe și meniu.

Alege paharele potrivite

Pentru o experiență inedită se recomană folosirea paharelor speciale, în funcție de băutura consumată. O sugestie poate fi alegerea paharelor de Burgundia sau Bordeaux.

Fii atent la temperatura de servire

Vinurile albe și rose seci se servesc reci, la o temperatură între 8 și 12°C. Cele dulci, demidulci, dar și vinurile spumante, șampania se servesc la 6-8°C. În ceea ce privește vinurile roșii, cele ușoare se servesc la 14-16°C, iar cele tari la temperatura camerei, undeva între 18-19°C.

Acordă atenție ordinii de servire a vinului

Se începe cu consumul unui vin mai tânăr și se merge crescendo, spre un vin mai bătrân, de la cel mai puțin puternic, la cel mai taninos. În ceea ce privește vinurile albe, se începe cu ceva mai fin.

 

Comenteaza