Cum să-ţi păstrezi pielea sănătoasă şi frumoasă peste iarnă

Cum să-ţi păstrezi pielea sănătoasă şi frumoasă peste iarnă
În anotimpul rece pielea are de suferit, devine mai aspră şi pare mai îmbătrânită. Dacă vara vorbim mai mult despre protecţia solară, iarna accentul se pune pe hidratare.

Pe timpul verii sunt indicate cremele cu un factor de protecţie solară ridicat şi bogate în apă, iarna însă, trebuie să le alegeţi pe cele intens hidratante şi uşor grase.

Crema pe care o folosim iarna trebuie nu numai să hidrateze tenul, ci şi să-l protejeze împotriva aerului rece de afară. Nu doar faţa trebuie îngrijită cu cremă, ci şi întreg corpul. Se recomandă ca după duş să se aplice o cremă de corp hidratantă, cu atât mai mult cu cât iarna este anotimpul duşurilor fierbinţi şi prelungite. Atenţie, însă, duşurile la temperaturi ridicate usucă pielea şi favorizează descuamarea acesteia. Cele mai indicate ar fi cremele care conţin uleiuri de migdale, minerale, ulei de avocado sau primula. Sfatul specialiştilor este să evitaţi produsele pe bază de alcool care agresează tegumentul. Pentru exfoliere, folosiţi un produs nu foarte agresiv şi, nu uitaţi să beţi lichide suficiente.

Chiar dacă soarele nu este atât de perzent ca vara, efectele acestuia sunt potenţate de reflexele produse de zăpadă, aşa că, înainte de a ieşi din casă, nu uitaţi să aplicaţi pe faţă o cremă fotoprotectoare. 

Nu neglijaţi pielea de pe mâini, mai ales dacă nu purtaţi mănuşi. Pielea de pe mâini este mai subţire şi din acest motiv se deshidratează mai uşor, de asemenea, vântul şi temperaturle scăzute pot provoca iritaţii sau chiar fisuri.

Pentru pielea din jurul ochilor este indicat să folosiţi doar produse de calitate, special concepute pentru acea zonă, pe care le puteţi găsi în farmacii. 

Şi buzele sunt afectate de frig şi de vânt, dar şi de razele soarelui. Purtaţi la îndemână un balsam de buze, cel mai indicat ar fi unul care să aibă, pe lângă un factor de protecţie solară, şi substanţe antiseptice, care să ajute la vindecarea buzelor crăpate. Dacă nu vă place balsamul, alegeţi un ruj de buze care să conţină ingrediente cu mare putere de hidratare.

 

Comenteaza